La Zalău se pregătesc noii lideri ai mileniului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lansarea ediţiei din acest an a avut loc astăzi
Lansarea ediţiei din acest an a avut loc astăzi

Proiectul în urma căruia 120 de liceeni vor deveni următorii „Lideri ai Mileniului Trei“ a fost lansat oficial astăzi. Tinerii vor fi pregătiţi pentru ca, la rândul lor, să formeze alţi lideri.

În perioada octombrie 2010 - iulie 2011, 120 de elevi de liceu din Zalău vor beneficia de cursurile organizate în cadrul proiectului „Liderii MileniuluiTrei“ (LMT). Prima serie, formată din 60 de liceeni, a participat azi la evenimentul de lansare a proiectului.

Obiectivul LMT, proiect derulat de TenarisSicotub în parteneriat cu Fundaţia Codecs pentru Leadership, este acela de a stimula implicarea tinerilor în societate, de a le crea noi aptitudini şi competenţe, bazate pe „arta de a conduce“.

Ei vor învăţa să comunice, să lucreze în echipă, să negocieze şi să soluţioneze conflicte. La finalul cursurilor, vor primi diplome recunoscute de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi de British Council. De asemenea, ei vor avea şansa de a deveni la rândul lor formatori de lideri.

Viitorii lideri au fost selectaţi de la Colegiul Naţional „Silvania“ Zalău, Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian“, Liceul Pedagogic „Gheorghe Şincai“ şi grupurile şcolare „Mihai Viteazul“ şi „Voievodul Gelu“. Ultimele două instituţii de învăţământ au intrat în program anul acesta.

Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite