Kis Pàlyi Annamaria e DJ Lanna, de nota 10
0Pentru familia şi prietenii ei din Cehu Silvaniei e Anna. Pentru profesia în care a intrat, timid deocamdată, e DJ Lanna, care a absolvit cu 10 şcoala de profil.
Poate că sălăjenii nu au auzit, până acum, de DJ Lanna, având în vedere că tânăra n-a avut până acum şansa de a mixa acasă la ea. Annamaria spune, însă, că şi-ar dori să pună muzică şi pentru publicul din judeţul ei. Cu siguranţă, DJ Lanna, numele de scenă luat de Annamaria, este în curs de afirmare, dacă luăm în considerare invitaţiile şi programările pe care tânăra de 20 de ani le are pentru cluburile din regiune: Satu Mare, Apa, Carei, Baia Mare, Cluj Napoca. Şi asta e doar lista scurtă a următoarelor săptămâni.
A studiat temeinic
Ca un adevărat profesionist, DJ Lanna a reuşit să atragă, prin talentul ei, atenţia unui manager, care se ocupă de realizarea şi promovarea unui site de-al ei. „Dacian Codreanu ne-a fost profesor la şcoala de DJ, iar de aproximativ o lună s-a oferit să-mi fie manager”, explică Annamaria.
E studentă şi se întreţine singură, iar în această perioadă lucrează ca barman în clubul Zambara şi pe terasa Bora Bora, din Satu Mare. În urmă cu câteva luni, a sosit la club o femeie DJ din Ungaria, DJ Flower, însă Anna nu şi-a permis să dea 800 de euro pentru a se înscrie la cursurile ei.
Dar „sămânţa” de curiozitate a rămas. „O prietenă mi-a propus să încerc. Şi, chiar înainte de a mă înscrie la şcoala de DJ, am început să învăţ cu un coleg din club ficare buton şi ce utilitate are”, spune ea. Astfel că, în urmă cu trei luni, s-a înscris la şcoala de DJ din Satu Mare, a studiat temeinic tot ce s-a putut despre sonorizare, player şi soft-uri, iar la examenul final a obţinut nota maximă, atât la teorie, cât şi la proba de mixaj.
Nu vrea să se dezbrace, vrea să fie profesoară
Anna este studentă în ultimul an la Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei şi vrea să devină profesoară, hotărâtă să urmeze şi masteratul. „Eu nu vreau să mă dezbrac, ca să devin vedetă. Asta ar însemna să distrug tot ce am reuşit să construiesc până acum prin muncă. Toate eforturile mele ar deveni inutile”, susţine tânăra.
Annamaria a început să lucreze încă de la vârsta de 16 ani într-un pub din Cehu Silvaniei, iar cheltuielile legate de facultate să le suporte singură. „Am început de mult să lucrez, nu neapărat pentru că ai mei nu puteau să îmi plătească şcoala. Mi s-a părut normal să-mi câştig singură banii, să mă întreţin şi nu cred că am pierdut nimic”.
A fost operator de jocuri la casino, a lucrat într-o cofetărie, e deja de trei sezoane barman-ospătar, dar spune că a avut timp şi să se distreze. Ba chiar experienţa a ajutat-o să se „acomodeze” cu zgomotul şi muzica date la maximum. Iar daca va reuşi, ar fi încununarea celor făcute până acum.
Ce-i place?
Să fie liberă şi să stea cu prietenii atunci când nu lucrează. Ca să se relaxeze, preferă să se plimbe, să petreacă mult timp în aer curat, la munte, eventual. Una din bucuriile ei cele mai mari îl reprezintă orice prilej de a-şi vizita părinţii şi oraşul natal. Şi, cum altfel, Annei îi place mult muzica.
Ce nu-i place?
Nu-i place să nu aibă timp pentru ea însăşi, dar nici nu suportă să se plictisească în casă. Este o persoană care mai degrabă evită să stea cu ochii pironiţi în calculator, preferând să citească o carte.
Întrebări şi răspunsuri
Ce părere au părinţii de noua ta profesie?
DJ Lanna: Părinţii mei sunt oameni simpli, poate nu au înţeles de la început ce se întâmplă. Dar mi-au fost alături, iar când am avut examene am ţinut legătura tot timpul prin telefon. Ei sunt mândri de mine, iar eu încerc să fac în aşa fel încât să merit asta.
Până la ce vârstă crezi că poţi să fii DJ?
DJ Lanna: Avem la club un DJ de vreo 50 de ani, care creează o atmosferă extraordinară, iar lumea se simte excelent. Dacă publicul mă va plăcea, cred că voi profesa până în momentul în care voi avea o familie.