Justiţie: Şofer rupt de beat, condamnat la închisoare pentru că şi-a omorât prietenul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre puţinele cazuri de condamnare la închisoare cu executare pentru ucidere din culpă în accident rutier a fost finalizat în cursul acestei săptămâni la Judecătoria Zalău. Şoferul vinovat, care a condus cu o alcoolemie de 2,30 şi şi-a omorât prietenul aflat pe scaunul din dreapta, va petrece aproape trei ani şi jumătate în spatele gratiilor. Dacă sentinţa va rămâne definitivă.

Deşi condamnările la închisoare cu executare pentru ucidere din culpă în accidente rutiere sunt extrem de rare în România, avem şi noi, în Sălaj, un asemenea caz. Decizia de condamnare a fost pronunţată săptămâna aceasta de către magistraţii Judecătoriei Zalău şi îl priveşte pe Mircea Fărcaş, un şofer în vârstă de 40 de ani, care a "reuşit" să-şi omoare, într-un accident rutier, un prieten şi să îl schilodească pe un altul.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sălaj, Tincuţa Dumuţa, accidentul s-a petrecut în 19 februarie 2010. Bărbatul, aflat la volanul unui Audi, venea dinspre Cluj pe E 81, împreună cu doi prieteni. S-a oprit la barul de la intrarea în localitatea Zimbor, unde cei trei s-au ospătat, inclusiv cu alcool, după care s-au urcat toţi trei în maşină şi au pornit spre Cuzăplac. Nu au mers mult, pentru că viteza, combinată cu alcoolul consumat în exces de şoferul inconştient, i-a oprit într-un cap de pod. În urma impactului, pasagerul de pe scaunul din dreapta a murit, iar cel de pe bancheta din spate a fost foarte grav accidentat. În urma verificărilor efectuate de poliţişti după producerea accidentului, s-a stabilit că şoferul avea o alcoolemie de 2,30 în sânge.

Judecătoria Zalău l-a condamnat pe şoferul ucigaş la trei ani şi cinci luni de închisoare cu executare, pedeapsă rezultată din contopirea pedepsei de trei ani şi patru luni pentru ucidere din culpă, de şase luni pentru vătămare corporală din culpă şi a pedespei de un an şi şase luni pentru conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. Prin contopire, judecătorii i-au dat pedeapsa cea mai grea, de trei ani şi patru luni, sporită cu o lună.

Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite