Jumătate din comunele sălăjene sunt falimentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toate primăriile falimentare sunt din mediul rural. Doar 50 la sută din primăriile sălăjene reuşesc să-şi plătească proprii angajaţi din taxele şi impozitele locale colectate de la cetăţeni.

Doar 29 din cele 61 de administraţii locale din judeţul Sălaj au reuşit să-şi plătească anul trecut proprii angajaţi din taxele şi impozitele colectate de la populaţie. La nivel naţional, situaţia e şi mai albastră, premierul Emil Boc declarând zilele trecute că „din cele 3.219 unităţi administrativ-teritoriale, în anul 2009, 2.507 nu şi-au acoperit cheltuielile de personal din impozitele şi taxele locale”.

Primarii nu ştiu management

În opinia Andreei Paul Vass, consiliera pe probleme economice a premierului, situaţia de faliment a primăriilor se datorează un prost management al resurselor locale. „Trebuie să învăţăm să ne drămuim mai bine banii. Primarii trebuie să scape de prostul obicei de a sta cu mâna întinsă înspre bugetul de stat, când nu le ajung banii”, explică Vass, care consideră că o lege a responsabilităţii fiscale prin care să fie mai atent verificate cheltuielile de personal ale administraţiilor locale ar fi absolut necesară.

„Boc vorbeşte prostii...”

...susţine Sandu Berceanu, primarul comunei Meseşenii de Jos şi preşedinte al „Asociaţiei Comunelor” din Sălaj. „În loc de descentralizare, actualul guvern vrea tot mai multă centralizare. Păi cum să mă descurc din venituri proprii, când primesc de la stat doar 21 la sută din impozitele pe salarii percepute de la angajaţii firmelor din comună? Bucureştiul, de plidă, ia 42 la sută din acest impozit. Pe de altă parte, nici nu mi-aş putea permite să majorez taxele şi impozitele locale, pentru că şi aşa oamenii nu au de unde plăti”, susţine primarul din Meseşeni.

Omologul său din Horoatu Crasnei, Iosif Şimon, crede că slaba colectare a taxelor şi impozitelor se datorează şi multitdinii de scutiri acidate prin diferite legi. „La mine în comună, din 1200 de gospodării, pentru 200 nu se plăteşte impozit pe teren pentru că proprietarii au certificat de handicapat, de refugiat sau veteran de război. Cred că aceste scutiri se acordă mult prea uşor”, spune Şimon.

Zalău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite