Judeţul bisericilor de lemn n-are loc în patrimoniul UNESCO

68 de biserici de lemn din judeţul Sălaj sunt înregistrate în lista monumentelor istorice din România.Nici o biserică de lemn din Sălaj nu a ajuns până acum în patrimoniul UNESCO. Cele mai mari şanse pentru a se califica în patrimoniul mondial le are biserica „Pogorârea Sfântului Duh”, din satul Fildu de Sus.

Potrivit Doinei Cociş, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional (DJCPN), Sălajul are nu mai puţin de 68 de biserici de lemn în lista monumentelor istorice din România. „Sălajul are 68 de biserici de lemn, declarate monument istoric,  potrivit celei mai recente clasificări realizate în 2010. Practic, aproape fiecare comună românească are cel puţin o biserică de lemn”, explică Doina Cociş.

Izolate geografic şi mediatic

Cu toate acestea, nicio biserică de lemn din Sălaj nu face parte din patrimoniul UNESCO.În schimb, în judeţul Maramureş, nu mai puţin de 9 biserici de lemn au fost declarate monumente istorice de interes mondial.

Doina Cociş susţine că Maramureşul are, pe lângă frumuseţea bisericilor, şi avantajul de a fi o zonă în care tradiţiile sunt mult mai bine păstrate. „În judeţul vecin a existat dintodeauna o mai mare preocupare pentru conservarea şi restaurarea bisericilor de lemn. Din păcate, noi sălăjenii nu am ştiut să promovăm suficient monumentele pe care le avem pe raza judeţului. În Sălaj, spre deosebire de Maramureş, nu putem vorbi de păstrarea satului tradiţional. Înafară de clădirea bisericii, eventualii turişti nu au foarte multe lucruri de văzut în satele sălăjene. Pe de altă parte, multe din bisericile de lemn sunt izolate din punct de vedere geografic, dar, în acelaşi timp, monumentele noastre suferă şi de o izolare mediatică”, mai spune Doina Cociş.

Biserica din Fildu în patrimoniul UNESCO?

La stadiul de bune intenţii se află, în momentul de faţă, introducerea în patrimoniul UNESCO a bisericii „Pogorârea Sfântului Duh”, din satul Fildu de Sus. Cociş susţine că s-au gândit la acest monument deoarece este spectaculos din punct de vedere arhitectonic şi are o vechime de aproape 300 de ani.

„Biserica  este renumită pentru coiful foarte ascuțit peste acoperișul cu ape repezi și pentru pictura murală interioară de factură populară bine păstrată. Construcția este datată din 1727, iar pictura, conform studiilor pe care le deţinem, a fost realizată la jumătatea secolului 19”, arată directorul de la Cultură.

Lungul drum al birocraţiei

Pentru ca un obiectiv să fie înscris în lista Patrimoniului Mondial UNESCO trebuie să i se recunoască valoarea excepţională, după care trebuie să i se dovedească integritatea şi autenticitatea. Iniţiativa trebuie să aparţină Ministerului Culturii, iar apoi partea română este obligată să parcurgă un drum anevoios, fiecare etapă presupunând elaborarea de studii şi documentaţii, care dar şi evaluări din partea experţilor UNESCO. „Dificil este să cooptăm în demersul nostru autorităţile locale, fără de care nu putem face nimic. De asemenea, suntem obligaţi să prezentăm un plan de gestiune, susţinut cu resurse financiare, iar aici apar tot timpul probleme”, declară Doina Cociş.

Totuşi, reprezentanţii Direcţiei de Cultură susţin că clasarea în patrimoniul UNESCO ar aduce multiple beneficii, atât monumentului în sine, cât şi întregii zone. „Localitatea va căpăta un prestigiu deosebit şi va deveni cunoscută la nivel mondial. În acelaşi timp, prin clasarea monumentului în lista UNESCO, instituţiile de cultură şi autorităţile locale vor putea obţine mult mai multe finanţări externe”, adaugă Cociş.

O biserică pentru patru familii

Din 2009 şi până astăzi, Direcţia de Cultură, împreună cu autorităţile locale din Jac, Sâg, Letca, Gâlgău, Sânmihaiu Almaşului şi  Poiana Blenchii au reuşit să restaureze, din bani de la Ministerul Culturii, mai multe biserici de lemn. Potrivit celor declarate de Doina Cociş, costul lucrărilor de restaurare a fost cuprins între 200.000 şi 500.000 de lei.

Statul a dat bani chiar şi pentru biserica din cătunul Măgura, comuna Poiana Blenchii, unde locuiesc numai patru familii, iar accesul în sat este posibil numai cu tractorul. „Primăria a plătit proiectul, iar ministerul costul lucrărilor. Chiar dacă turiştii nu pot ajunge în zonă, nu ne-am permis să le luăm biserica oamenilor. Poate, după ce nu vor mai exista locuitori în Măgura, biserica va fi strămutată într-un sat vecin”, mai spune Cociş.

Bisericile şi handicapul antreprenorial

Corina Bejinariu, specialistă în etnografie şi o bună cunoscătoare a satului sălăjean,  consideră că lipsa promovării bisericilor de lemn din judeţ este cauzată, în primul rând, de carenţele antreprenoriale ale sălăjenilor.

„Din punctul acesta de vedere avem un handicap faţă de Maramureş, unde spiritul antreprenorial s-a dezvoltat mult mai rapid, iar zona este recunoscută pentru turismul spiritual. De altfel, când vine vorba de biserici, majoritatea turiştilor vorbesc despre Maramureş sau nordul Moldovei”, opinează Bejinariu, care mai spune că Maramureşul s-a bucurat, încă dinainte de 1990, de statutul de zonă de conservare a tradiţiilor.

Cifră

68

biserici de lemn, declarate monument istoric, se află pe raza judeţului Sălaj.