Judecătorii din Sălaj lucrează dublu faţă de colegii din alte judeţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii de la Tribunalul Sălaj au lucrat anul trecut, în medie, la 1.413 cauze, fiind cei mai ocupaţi magistraţi de la tribunalele din ţară.În topul realizat pe judecătorii, cei care împart dreptatea la Şimleu sunt pe locul IV, la nivel naţional, fiecare judecător având anul trecut 1.718  dosare.

Un judecător de la Tribunalul Sălaj a avut de lucru la 1.413 cauze în anul 2010, magistraţii sălăjeni fiind pe primul loc în ţară la numărul de dosare pe judecător. Colegii lor din alte judeţe, precum Buzăul, au avut mai puţin de 600 de dosare. În total, anul trecut la Tribunalul Sălaj au fost înregistrate aproape 13.240 de dosare, un maxim istoric pentru judeţ.

„Muncesc până la 7-8 seara“

„Vorbim de o medie, pentru că sunt şi judecători care au chiar mai multe dosare. Eu, de exemplu, am avut un rulaj de peste 4.600 de cauze. Facem cu greu faţă acestei situaţii, muncim până la orele 7-8 seara şi uneori chiar şi sâmbătă şi dumica. Din cauza stresului apar şi probleme de sănătate“, declară Balazs Arpad, judecător la Tribunalul Sălaj.

Datele menţionate mai sus fac parte din „Raportul privind starea justiţiei 2010“, elaborat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Potrivit aceluiaşi document, nici judecătorii de la Judecătoria Şimleu Silvaniei n-au avut un an mai uşor, având de lucrat, fiecare,  la 1.718 dosare. „Suntem doar doi judecători în Şimleu, pentru că această instanţă este total neatractivă pentru colegii noştri. Potrivit schemei de personal, ar mai fi două posturi vacante, dar nu se găsesc judecători care să vină. Din cauza numărului mare de dosare suntem obligaţi să lucrăm şi mai mult de 12 – 13 ore pe zi, în anumite cazuri. Altfel nu am putea să analizăm cauzele în timp util”, declară Artemis Chichişan, preşedintele Judecătoriei Şimleu.

Justiţia din 2011, cu reguli din 1993

Judecătorul Cristi Danileţ, membru al CSM, recunoaşte că unii dintre colegii săi sunt sufocaţi de numărul mare de cauze la care trebuie să lucreze, iar, pe de altă parte, şi calitatea hotărârilor poate fi pusă sub semnul întrebării. „În momentul de faţă, efectuăm un studiu de impact, care se va finaliza în toamnă, pentru a afla care sunt, cu adevărat, instanţele care au nevoie de personal. Din păcate, actuala schemă de personal nu a mai fost modificată din 1993“, spune Danileţ.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite