Iubirile băieţilor din Valea Banului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coperta cărţii
Coperta cărţii

Este titlul unei lucrări semnate de Artemiu Vanca, ce va fi lansată mâine, la Bănişor, în cadrul Zilelor Comunei.

 „Iubirile băieţilor din Valea Banului”, volum apărut în colecţia „Scriitori sălăjeni”, a fost prezentat în premieră în cadrul celei de-a cincea ediţii a Zilelor revistei „Caiete Silvane” din acest an. Potrivit unui comunicat de presă al editurii, autorul, Artemiu Vanca, s-a născut în anul 1936, în satul Bănişor, judeţul Sălaj. Este de profesie inginer şi locuieşte în Bucureşti. Este redactorul anuarului „Bănişor”. A scris şi publicat versuri, eseuri, impresii de călătorie, cronică dramatică, cronică literară, proză scurtă şi romanele: „Comoara din Dealul Magiarului”; „Secretul comorii” şi „Comorile de sub Meseş”.

Tot mâine, dar la Cizer, va avea loc şi lansarea volumului „Veronica din Sălaj” scris de Gheorghe Perneşiu şi Petru Galiş, ediţia a II-a, adăugită şi revizuită, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la moartea poetei (1857 - 1932). Dr. Florin Ioan Chiş scrie în prefaţă: „Istoria unei naţii nu este făcută doar de marile personalităţi, ea aparţine şi acestor mărunţi exponenţi ai naţiei, care prin munca lor au făcut posibile cele mai importante realizări. Veronica din Sălaj este un astfel de exponent şi totodată un reper în istoria Cizerului, meritul de a nu fi uitată aparţinându-le exclusiv celor doi autori. Din acest punct de vedere este salutară truda d-lui Galiş de a retipări această carte, mai cu seamă pentru că în acest an, pe 14 august, se comemorează 80 de ani de la dispariţia ei”. Cartea a apărut la Editura „Caiete Silvane” în colecţia „Restituiri”.


Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite