Ioan Rus: "Şefii de deconcentrate care sunt puşi doar politic şi nu ştiu ce au de făcut să se pregătească să plece"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prezent sâmbătă, 19 mai, la Zalău, pentru a participa la ceremonia de învestire a prefectului de Sălaj Filonaş Chiş, ministrul de Interne Ioan Rus a declarat că guvernul pe care îl reprezintă doreşte depolitizarea şi profesionalizarea instituţiilor publice deconcentrate.

"Niciunul dintre şefii de deconcentrate de aici şi de oriunde din ţară nu va fi schimbat din funcţie dacă îşi face bine treaba. Cei care sunt competenţi şi care ştiu cu ce se ocupă pot să stea liniştiţi. Cei care nu ştiu ce au de făcut pentru că sunt puşi acolo doar politic pot să se pregătească să plece", a declarat ministrul Ioan Rus, preizând că guvernul pe care îl reprezintă îşi doreşte profesionişti la conducerea acestor instituţii, nu persoane care să se afle acolo doar pentru că au calitatea de membru al unui anumit partid politic. "Încet, încet, om încerca să formăm un corp al înalţilor funcţionari publici, care să asigure o conducere profesionistă a acestor instituţii, indiferent de cine este la putere. În Germania, spre exemplu, s-au schimbat cinci guverne dar la conducerea Poliţiei Germane se află acceaşi persoană", a completat Rus.

Ministrul i-a şi transmis, de altfel, noului prefect de Sălaj, Filonaş Chiş, să aibă grijă ca "profesioniştii să fie promovaţi în funcţii" şi a apreciat că binele comun al trebui să primeze înaintea interesului politic. "Numai tâmpenia din capul unora îi face să nu înţeleagă că lucrurile esenţiale, binele tuturor, sunt mult mai importante decât interesul lor politic", a spus el.


Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite