Ioan Horincar – sălăjeanul de pe nava lui Ceauşescu

Ioan Horincar este sălăjeanul care  timp de zece ani a fost mecanicul şef al Navei  Republica. A avut ocazia să-l cunoască  personal pe Nicolae Ceauşescu, întregul lui staf , miniştrii, preşedinţi şi oameni  de notorietate din exteriorul ţării. 

„Tovarăşe preşedinte! Nava Republica vă prezintă onorul”. Aşa spunea de fiecare dată, mecanicul şef al vasului, Ioan Horincar, atunci când  la bord venea  Nicolae şi Elena Ceauşescu însoţiţi de întregul staf. Amintirile despre activitatea pe Nava Republica şi despre tot ceea ce înseamnă marina  sunt ... multe şi frumoase, din anul 1972 până în 1986. Însuşi mecanicul recunoaşte că „marina şi Buciumi”, cea din urmă fiind localitatea unde a copilărit, „au fost şi îmi vor fi mereu la inimă”. S-a născut în localitatea Vulcani, judeţul Hunedoara, însă la o vârstă fragedă a ajuns pe meleaguri sălăjene, în comuna Buciumi, unde şi-a petrecut întreaga copilărie. „Sunt foarte legat sufleteşte de această localitate, chiar dacă m-am născut în Hunedoara,  atunci când sunt întrebat de locul de baştină spun şi amintesc oricui de Buciumi, un loc cu oameni deosebiţi de care mă leagă multe amintiri”, povesteşte Horincar.

Ceauşescu pasionat de vânătoare

În anul 1966 a absolvit Şcoala Militară de Marină şi foarte repede şi-a început activitatea la „Vedete Dragoare 247”. Câţiva ani mai târziu, după ce a dobândit experienţă în câmpul muncii din 1972 a fost maistru şef  grup căldări maşini pe Nava Republica, iar din 1976 a „avansat”  fiind mecanicul şef, omul „numărul doi” al navei lui Ceauşescu. „Republica, nu făcea zgomot deloc, avea motor pe abur şi din acest punct de vedere era  preferata preşedintelui pentru relaxare.  Dar venea foarte rar,  cu nava îi plăcea să meargă la vânătoare. O luam pe braţul Sulina  ne opream într-un anumit loc, luam şalupa şi apoi mergeam în Deltă. Îi plăcea să vâneze în special mistreţi. Din câte ştiu şi îmi aduc bine aminte, mult mai mult mergea cu Mihai Viteazu, nava de protocol”, povesteşte mecanicul şef.

Amintiri  de pe navă

Pentru Horincar, amintirile despre Nava Republica nu se termină  niciodată atâta vreme cât trăieşte. „Marinarul adevărat moare odată cu nava lui”. Satisfacţii, aminitiri  plăcute  şi neplăcute. Cele din urmă  au fost mai puţine, peste  care a încercat să treacă. Marinarul din Sălaj n-a  fost în graţiile Elenei Ceuşescu. Şi acum îşi aminteşte când,  într-o bună zi pe navă a venit amiralul, comandantul flotei, însoţit de Nicolae şi Elena Ceauşescu. „El mai dădea din când în când mâna cu noi, însă ea ... deloc. Nu era sociabilă. Depinde în ce dispoziţie îi găseai. Ţin minte că la un moment dat, după ce am dat raportul ea s-a adresat amiralului, întrebându-l cine sunt şi spunându-i că dacă mă mai îngraş să mă zboare. A spus asta  nu  foarte tare însă suficient să aud şi eu. Ţin perfect minte cum au început să-mi tremure mâinile şi picioarele”, relatează Ioan Horincar.

Dorul de casă l-a făcut să nu mai reziste

Potrivit acestuia Nava Republica a fost una etalon, o frumuseţe cum rar mai întâlneşti, lustruită şi  de un alb imaculat de care îţi puteai şterge cămaşa fără să rămână nici o urmă pe aceasta. Mărturiile mecanicului şef sunt imortalizate în zeci de fotografii, pe care le păstrează cu sfinţenie într-o bibliotecă imensă, pe care este imposibil să nu o remarci atunci când ajungi acasă la Horincar. Activitatea pe Republica  a încetat-o pe 12 aprilie 1986 când a cerut să vină „acasă” la Zalău. „Familia, copiii şi dorul de casă, de Sălaj, m-au făcut să nu mai rezist”.  Cu toate ca  primit un loc de muncă la armată, „reminiscenţele” marinăriei au rămas şi după. Mulţi ani după ce a ajuns angajat la forţele terestre a purtat ţinuta marinar inclusiv pe stradă. „Mi-a fost foarte dragă marina, dar vine o vreme când trebuie să te desparţi de tot ceea ce îţi este drag, chiar dacă nu vrei. Aşa e cursul vieţii”.