Interviu cu Mircea Dinescu - „Acum, la 60 de ani, m-am apucat de cântat şi de scris versuri de amor“

Invitat să susţină o lectură publică în acest weekend la Zalău, poetul Mircea Dinescu a acordat un interviu în exclusivitate cotidianului „Adevărul de Seară“. În interviu, poetul recunoaşte cu seninătate că-i place pălinca de Zalău, că bucătăria a devenit pentru el o mare pasiune, dar explică şi de ce s-a îndepărtat de poezie şi care este legătura între alcool şi scriitori.

Este pentru prima dată când vă aflaţi la Zalău?

M.D.:S-ar putea să mai fi fost acum mulţi ani, nu-mi amintesc exact când. Dar, evident, ţuica de Zalău a intrat în mitologie. A trecut şi pe lângă mine şi am profitat de ocazie. Să ştiţi că o apreciez foarte tare. Sunt şi eu ardelean, mama este din comuna Soareş, de lângă Bobâlna, tata este de pe lângă Sibiu. Ei s-au cunoscut în Bărăgan, unde li s-a dat pământ celor care au luptat pe front. Sunt comune în Ialomiţa formate numai din ardeleni veniţi acolo după 1917. După vorba „poetul e un animal marin, care trăieşte pe uscat şi visează să zboare”, aşa sunt şi eu, un poet ardelean, născut în Bărăgan şi trăitor în Oltenia, pe malul Dunării.

De ce aţi ales să vă lansaţi cartea la Zalău?

M.D.:Un scriitor din oraş ştia că am început să bântui prin oraşele patriei cu cârca plină de cărţi şi de vin. Îmi lansez poezia pe sticlă, „Femeile din secolul trecut”. Mi-am şi cântat unele poezii şi acum umblu cu produsele prin ţară.

Pamfletul este o armă mai puternică decât poezia

În ultima vreme, v-aţi îndepărtat de poezie. De ce?

M.D.:M-am îndepărtat puţin de poezie şi am căzut în publicistică. Am simţit că pamfletul este o armă mai puternică în vremurile pe care le trăim. Poemul nu mai are efectul pe care l-a avut în vremurile de demult. Acum,  la 60 de ani, m-am apucat de cântat şi de scris versuri de amor.

Bucătăria românească – melanj între cea franceză şi cea balcanică

Aţi fost auzit afirmând că alcoolul este principala sursă de inspiraţie a poeţilor şi scriitorilor. Vă menţineţi afirmaţia?

M.D.:Dintotdeauna alcoolul a fost considerat un prieten al artistului. Există mari artişti care nu puteau crea fără să bea ceva. Personal, am stat ani de zile în preajma unor mari băutori din literatura şi pictura română: Fănuş Neagu, Marin Preda şi alţii. Eu nu sunt un mare băutor, îmi place mai degrabă vinul, de aceea am şi ajuns să cultiv viţă de vie. Am moştenit pasiunea pentru agricultură de la bunicul meu, care era grădinar. Tot de la el, am luat şi pasiunea gătitului. Sunt preşedintele Academiei de Gastronomie din România. Nu trebuie să fii bucătar, ci degustător. Gastronomia ţine de cultura unei ţări, iar românii şi-au cam pierdut rădăcinile. Sarmalele şi mititeii nu sunt neapărat specifice bucătăriei româneşti. Adevărata bucătărie românească se poate căuta în vechime la boierii români din secolul al nouăsprezecelea. Actuala bucătărie românească este un melanj între bucătăria balcanică şi cea franţuzească.

Perlă sau piatră la rinichi

Cum aţi defini poezia?

M.D.: Poezia, dacă e de-adevăratelea – că e plină lumea de aşa zişi poeţi – poate fi vecină cu suferinţa. Aşa cum scoica produce o perlă din grăuntele de nisip care o hrăneşte, aşa şi în cazul poeziei: realitatea intră în autor şi iese sub formă prelucrată. Rezultatul poate fi perlă sau piatră la rinichi.
Cum a primit critica volumul „Femeile din secolul trecut”?
M.D.:
Acest ultim volum, „Femeile din secolul trecut”, a derutat puţin critica, datorită limbajului mai buruienos pe care l-am folosit în câteva poezii. Chiar dacă folosesc cuvinte mai neobişnuite în poezie, de fapt, într-o ţară unde auzi de dimineaţa până seara „fuck you, fuck you” la televizor, ce dacă rostesc nişte cuvinte în limba română de-adevăratelea, într-un context care, până la urmă, nu are legătură cu vulgaritatea, pentru că sunt poezii autoironice şi dramatice.