Inedit: Spitalul care vine la victime. Vezi cum este posibil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu o investiţie estimată la aproximativ 170.000 de euro, plus TVA, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj va avea, în curând, un soi de spital ambulant, cu zece paturi, ce va fi folosit în situaţiile cu victime multiple, de la accidente rutiere la inundaţii sau alte împrejurări ce au ca efect producerea de victime.

Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al ISU Sălaj, Lucian Jacodi, achiziţia se va face printr-un proiect derulat la nivelul regiunii de Nord - Vest de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară TRANSILVANIA DE NORD, fiind finanţat, în cea mai mare parte, din fonduri europene (POR 2007 - 2013). Este vorba despre acelaşi proiect prin care în prima etapă, derulată în ultimii diu ani, judeţele Bistriţa-Năsăud, Bihor, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj au primit în total 64 de autospeciale noi de intervenţie în situaţii de urgenţă, din care în Sălaj au ajuns cinci autospeciale cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi trei ambulanţe SMURD. Acum începe a doua etapă, în care se intenţionează cumpărarea a încă 12 autospeciale pentru întreaga regiune. Sălajului îi revine o autospecială cu apă şi spună, a cărei valoare este estimată la aproximativ 120.000 de euro, şi acel spital ambulant, care este, de fapt, o autospecială complexă de intervenţie, descarcerare şi ajutor medical de urgenţă, cu post medical avansat ce poate asigura asistenţa medicală pentru 10 victime în acelaşi timp.

Autospeciala include o remorcă având axă dublă, două corturi gonflabile, un sistem de iluminare a corturilor, unul de încălzire, zece paturi şi dotări medicale specifice, urmând să fie folosită în situaţiile grave cu victime multiple. După cum a explicat şi Jacodi, acest mic „spital de campanie” permite trierea şi intervenţia medicală de urgenţă la faţa locului, putându-se evalua pe loc situaţiile care necesită transfer la clinici specializate, pe calea aerului sau cu ambulanţa SMURD.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite