În timp ce noul ministru al Educaţiei vorbeşte de desfiinţarea clasei pregătitoare, în şcoli sosesc banii de mobilier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce noul ministrul al Educaţiei, Ioan Mang a declarat, potrivit pesurse.ro, că ar putea desfiinţa clasa pregătitoare, în judeţe sosesc deja miliardele de lei vechi alocate de minister pentru mobilierul specific acestei clase de tranziţie de la grădiniţă la şcoală.

Potrivit inspectorului şcolar Ioan Abrudan, printr-un ordin al fostului ministrului Cătălin Baba din luna aprilie, Sălajul a primit, astfel, 331.000 de lei pentru mobilierul destinat sălilor în care vor funcţiona clasele pregătitoare. "Criteriul de repartizare a banilor a vizat numărul de copii din clasele pregătitoare. Asigurăm pentru fiecare măsuţă şi scaun", a precizat Abrudan. El spune că banii ajung pentru 1.655 de astfel de seturi, adică mai multe cu aproximativ o sută faţă de numărul de copii înscrişi până acum în clasa pregătitoare, costul unui astfel de set fiind evaluat la 200 de lei.

Şeful Inspectoratului Şcolar a mai precizat că licitaţia pentru execuţia mobilierului nu va fi organizată la nivelul judeţului, ci la nivel de regiune de dezvoltare.

În acest timp, noul ministru al Educaţiei, Ioan Mang a declarat pentru pesurse.ro că ar putea desfiinţa clasa pregătitoare, readucând-o la grădiniţă. "E clar că trebuie să existe o perioadă de pregătire pentru intrarea în clasa I. Voi analiza care e stadiul pregătirilor pentru clasa zero şi dacă nu e mai bine să fie readusaă la grădiniţă", a declarat Ioan Mang, citat de pesurse.ro.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite