În Sălaj mai sunt încă aproape cinci sute de catedre libere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

497 de posturi libere în învăţământ îşi aşteaptă săptămâna aceasta pretendenţii. Este vorba, însă, de posturi de suplinitor, valabile numai pentru un an şcolar.

Săptămâna aceasta aproape cinci sute de sălăjeni se vor putea alege, pentru un an de zile, cu n loc de muncă în învăţământ. Inspectoratul Şcolar scoate la concurs 497 de posturi netitularizabile, dintre care doar 318 complete, restul de 179 fiind doar fracţiuni de normă.

Potrivit inspectorului şcolar de personal, Viorel Lungu, primii care se vor putea „servi“ din aceste posturi sunt profesorii titulari, care vor să se mute, provizoriu, la altă şcoală, prin detaşare la cerere. Solicitările de acest gen vor fi soluţionate mâine, de la ora 10.00, în sala festivă a Şcolii „Mihai Eminescu“.


Marţi, de la aceeaşi oră şi în aceeaşi locaţie vor fi soluţionate cererile de continuitate la suplinire, pentru care s-au înscris – spune Lungu – 240 de profesori.


Posturile rămase vor fi puse la dispoziţia candidaţilor care au luat note peste 5 la titularizare, pentru care vo fi organizate miercuri şi joi şedinţe publice. Acestea vor avea loc de la ora 9.00, în aceeaşi sală festivă.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite