În Sălaj, concurenţă pentru un post prost plătit în învăţământ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 350 de dascăli s-au prezentat în aceste zile la şedinţele publice pentru ocuparea locurilor vacante din învăţământ. Dintr-un total de 601 de posturi scoase spre ocupare pentru noul an şcolar, au rămas neocupate 233 de catedre cu normă întreagă şi 37 incomplete. Au avut prioritate cererile pentru continuitate şi suplinitorii calificaţi.

Timp de trei zile, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sălaj (ISJ) şi-a propus să angajeze 260 de cadre didactice. Sunt posturi rămase încă vacante, dintre care 223 cu norme întreagă şi 37 cu posturi incomplete (jumătate de normă şi chiar mai puţin – n.r.). Ieri, de la ora 10.00, a avut loc şedinţa publică pentru ocuparea posturilor de educatoare, învăţătoare şi profesori pentru disciplinele tehnologice, iar astăzi a fost programată o nouă şedinţă publică pentru repartizarea pe posturi la celelalte discipline.

Satele izolate, refuzate

Inspectorul şcolar general Ioan Abrudan a declarat că pentru ocuparea posturilor amintite s-au depus în total 350 de dosare. „Sunt profesori suplinitori calificaţi care au obţinut o notă mai mare de cinci la concursul naţional de titularizare din acest an şi nu au obţinut încă un post. La fel, sunt persoane care au promovat concursul de suplinire organizat în data de 6 august”, a explicat şeful învăţământului sălăjean.

Abrudan a precizat că, în pofida faptului că numărul candidaţilor e mai mare decât numărul total de posturi, vor fi locuri, în special în satele izolate, unde niciun profesor nu va dori să meargă. În acele situaţii, normele vor fi acoperite de profesori necalificaţi sau pensionari. 

N-au altă soluţie

Crina Varga, de 19 ani, este din localitatea Ciureni, comuna Zalha, şi şi-a depus dosarul pentru un post de învăţătoare. Anul trecut a lucrat ca învăţătoare în comuna Şimişna, pe un post de suplinitor chiar dacă a obţinut notă peste şapte la examenul de titularizare. Salariul ei de 897 lei a fost diminuat cu aproximativ 200 lei în ultima lună. Pentru că n-are altă soluţie, Crina a venit pregătită pentru a ocupa un post în învăţământ ca suplinitor calificat şi este dispusă să accepte orice i se oferă.

Mihaela Pop, de 19 ani din Zalău, studentă în anul II la Facultatea de Litere din Cluj Napoca, a absolvit un lice cu profil pedagogic şi doreşte un post de învăţătoare în apropierea municipiului. A obţinut media 7,20 la titularizare şi a primit un post în comuna Hida. Ar trebui să facă naveta zilnic pe o distanţă de aproximativ 40 kilometri, motiv pentru care a venit din nou la repartizări, în speranţa de a primi un post mai aproape de locuinţă. Dacă nu va obţine ce-şi doreşte, spune că va accepta postul din Hida.

601 posturi a scos Inspectoratul Şcolar pentru anul şcolar 2010-2011

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite