Ies la lumină dascălii cu care Zalăul se mândreşte. Spune-ţi şi tu preferatul!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primii zece profesori vor intra la vot
Primii zece profesori vor intra la vot

Campania Adevărul "Profesorii cu care oraşul tău se mândreşte" a identificat în Zalău primii profesori care prin activitatea lor au ajuns la sufletul oamenilor. Poţi proune şi tu, până în 26 decembrie, un profesor care merită să fie între primii zece dascăli ai Zalăului.

Primii 14 profesori care şi-au impresionat elevii sau cunoscuţii prin devotamentul faţă de profesie au fost nominalizaţi de cititorii zalau.adevarul.ro, în cadrul campaniei  "Profesorii cu care oraşul tău se mândreşte", demarată de redacţia "Adevărul". Deocamdată, în topul nominalizărilor conduce Colegiul Naţional "Silvania", care are cinci profesori propuşi de cititori. Urmează Liceul Pedagogic "Gheorghe Şincai", cu trei, Şcoala Gimnazială "Simion Bărnuţiu", cu doi, Şcoala "Gheorghe Layăr", cu unul, plus încă doi profesori pensionari.

Mai puteţi face nominalizări până în 26 decembrie, aşa că nu ezitaţi: scrieţi numele profesorilor cu care vă mândriţi, aici, la acest articol, sau la cel prin care am anunţat demararea campaniei.

Ulterior, împreună cu un juriu de specialitate, după o analiză bazată pe criterii clare, dar şi pe numărul de nominalizări,  vom desemna cei 10 de profesori care vor intra în votul direct al cititorilor noştri.

Atunci când nominalizaţi un dascăl trebuie să luaţi în calcul următoarele criterii:

Reputaţie şi integritate. Ţine cont de cât de cunoscut este profesorul pe plan local, pentru faptele sale bune şi pentru dăruirea sa în relaţia cu elevii! Este cunoscut drept„făuritorul de olimpici?" Trebuie să fie un bun gospodar, un pedagog destoinic şi un exemplu de moralitate.

CV-ul profesorului. Studiile aprofundate, cursurile de specializare, cărţile publicate şi premiile obţinute pentru efortul depus ar trebui să constituie bile albe pentru dascălul nominalizat!

Inovaţie şi cercetare. Dacă a contribuit la inovarea metodelor de predare în şcoală, dacă a făcut meditaţii cu elevii, dacă este membru în vreo comisie de cercetare ori a făcut proiecte prin care a reuşit să doteze şcoală cu logistică performantă, înseamnă că merită să fie nominalizat!

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite