Horia Cicortaş, un cosmopolit român în Italia

Horia Cicortaş

Plecat din ţară de 19 ani, Horia Cicortaş devine fondator şi preşedinte al Forumului intelectualilor români din Italia, iniţiind acţiuni culturale prin care promovează imaginea României

Horia şi-a petrecut copilăria şi mare parte a tinereţii în Zalău până când, acum 19 ani, s-a mutat în Italia.
În toamna lui 1989 şi-a început cursurile universitare de „Îmbunătățiri funciare” la Institutul Politehnic din Timișoara – unde intrase prin concursul din vara anului precedent, pe care le întrerupe după un semestru, în intervalul căruia survenise căderea dictaturii și, deci, noi oportunități negate până atunci. „Mă refer la faptul că până la Revoluție facultățile socio-umane erau puternic ideologizate și de aceea atrăgeau puțini din elevii liceelor din Zalăul anilor Optzeci, toate de profil științifico-tehnic sau industrial, elevi care alegeau mai ales facultățile de inginerie sau de medicină. Alternativa, pentru cei care nu intrau la facultate și nu aveau pile, era munca în fabrici sau în cel mai bun caz, o slujbă de funcționar”, îşi aminteşte Horia.

După o pauză de un an şi jumătate, în care pleacă în Italia, a urmat cursurile de filozofie la Universitatea de Studii Orientale din Napoli, unde şi-a susţinut mai târziu şi teza de doctorat.

Membrii familiei sale de origine sunt toţi în Ardeal, mai puţin sora cea mare care s-a stabilit de nouă ani în Noua Zeelandă. Din 2008, este căsătorit cu artista italiană Letteria Giuffrè Pagano.


Ocupaţiile sale, în timpul studenţiei şi după, au fost din cele mai variate (vopsitor, zugrav, recepţionist, secretar, traducător, colaborator la Universitate etc.) pentru a-şi finanţa studiile. Căci, din păcate, în anii 90 nu putea beneficia, ca român sau mai bine zis ca „extracomunitar”, de bursă de studii. De-abia în 1999 a obţinut o primă bursă pentru un master la Napoli, iar în 2002-2003 o bursă de cercetare la Trento. Actualmente, Horia Cicortaş este echivalentul a ceea ce în România se numeşte PFA, persoană fizică autorizată sau liber profesionist. Pe lângă ocupaţiile intelectuale neplătite, făcute în regim de voluntariat, la domiciliu, lucrează ca ghid turistic în India, colaborează cu firme de traducere-interpretare din Italia, lucrează în deplasări periodice la Bruxelles, unde colaborează cu firma italiană care are contractul de gestionare al bazei de date pentru acreditarea jurnaliştilor şi delegaţilor la summit-urile Consiliului European.
 
„Vindecarea de complexul de inferioritate trece prin respectul de sine şi de ceilalţi”

Toţi anii trăiţi în Italia, Horia Cicortaş a încercat, prin acţiunile sale, sau doar prin propriul exemplu, să promoveze România din punct de vedere cultural, să arate ţării sale de adopţie că România nu este acel loc al nimănui aşa cum i s-a dus buhul în ultimii ani.
„Promovarea culturii româneşti şi, pe cale de consecinţă, îmbunătăţirea posibilă a imaginii României în străinătate, nu e un lucru simplu care poate fi făcut după ureche sau haotic. Desigur, eforturile fiecărui român care este sincer ataşat de valorile şi patrimoniul ţării noastre, pot contribui concret la acest deziderat, care pentru noi înseamnă o re-echilibrare a ceva care este, obiectiv, dezechilibrat sau injust reprezentat. Dar aceste eforturi individuale, sau provenind din zona liberei iniţiative private (incluzând aici şi activităţile societăţii civile) nu se pot lipsi însă de suportul şi jocul – indispensabil – de echipă al instituţiilor şi al oamenilor de putere plătiţi prin banii contribuabililor pentru a se ocupa tocmai de acest lucru. În ce mă priveşte, fie pe cale personală, ca traducător de autori români contemporani sau prin intermediul punţilor cu societatea italiană, fie pe cale asociativă sau în context instituţional, încerc să contribui la cunoaşterea mai bună a României. Fără a „pompa” nimic, dar şi fără complexele de inferioritate pe care le manifestă mulţi compatrioţi de-ai noştri. Cred că vindecarea de aceste complexe – şi deci de imaginea negativă a ţării – trece prin respectul de sine şi de ceilalţi. Asta, dincolo de slujba, profesia sau nivelul de şcolarizare al fiecăruia dintre noi, români din ţară sau români de peste graniţe”, explică Horia.



Ce-i place:
Să călătorească şi să cunoască persoane inteligente. Îi place, în România, respectul pentru oameni şi mediul înconjurător, acolo unde încă mai există, muzica tradiţională autentică, aşa cum e aceea interpretată de grigore Leşe, muzica rock, preferând-o pe cea gen Phoenix, mâncarea autentică, reţetele locale.
Iubeşte Bucovina, Maramureşul, pădurile şi poienile carpatice, satele de munte, centrele vechi ale oraşelor.

Ce nu-i place:
Bădărănia, aroganţa şi violenţa. Are ceva împotriva localurilor fast-food, a celor gălăgioase, cu muzică stridentă, urăşte distrugerea sau neglijarea patrimoniului istoric, dezaprobă goana multor români după bani mulți dintr-o dată şi dispreţuieşte numărul și aroganța celor ajunși la putere pe căi necurate.
Nu-i plac cartierele de blocuri din perioada comunistă, căile ferate rămase la nivelul sec. XIX și, în general, starea șoselelor româneşti, care produc mii de morți și zeci de mii de răniți anual, ca să nu mai vorbim de alte costuri sociale, poluare etc.


Întrebări şi răspunsuri

Ai creat în Italia un Forum al intelectualilor români. Cu ce anume se ocupă acesta?

H.C. Acţiunile Forumului intelectualilor români din Italia au loc pe mai multe direcţii: susţinerea iniţiativelor culturale propriu-zise (precum colocviul Noica de anul trecut sau festivalul „teatROmania” de la Roma, a cărei primă ediţie a avut loc în septembrie anul acesta), implicarea în dezbaterea politică din Italia având ca subiect imigraţia şi dialogul româno-italian (de ex., iniţiativa din iunie 2010, constând într-o serie de trei sesiuni de comunicări la Camera deputaţilor din Roma), dar şi luarea de poziţie în presă, atunci când sunt încălcate drepturile omului şi când este pusă în joc demnitatea cetăţenilor români, aşa cum s-a întâmplat de repetate ori în Italia, mai ales între noiembrie 2007 şi martie 2009.