Guvernul a fost darnic cu bisericile din Sălaj
0
40 de lăcaşuri de cult din Sălaj au primit, prin hotărâre de guvern, bani din fondul de rezervă a Executivului. Dintre bisericile care au beneficiat de finanţare, doar în trei cazuri procedura de finanţare nu a fost finalizată, din cauza unor acte care lipsesc la dosar. Preoţii din parohiile unde au ajuns banii susţin că fondurile primite sunt insuficiente.
Peste 1,12 milioane de lei au fost alocaţi în acest an din fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului pentru realizarea unor lucrări de construcţii sau reabilitări la biserici şi alte unităţi de cult din Sălaj. Dacă ar fi să facem o comparaţie, suma totală de bani primită de biserici este aproape aceeaşi cu cât a fost diminuat fondul de investiţii al Consiliului Judeţean.
Aproape jumătate din bani – 558.000 de lei – au revenit unor parohii ortodoxe. În urma lăcaşuri de cult ortodoxe s-au aşezat greco-catolicii, care au primit aproape un sfert (280.000 de lei), apoi reformaţii, cu 188.500 de lei. Cel mai puţin le-a revenit romano-catolicilor, care pe lista beneficiarilor sunt reprezentaţi de o singură parohie. Pentru lucrări de reabilitare, biserica romano-catolică din Făgetu (Plopiş) a primit 16.000 de lei.
Lucrări pe datorie
Comunitatea greco-catolică din Câmpia (comuna Bocşa) s-a situat pe prima poziţie într-un „clasament“ al sumelor alocate. Pentru ridicarea construcţiei, credincioşii greco-catolici de aici au primit 180.000 de lei. Părintele Iancu Neagotă spune că a primit bani în cursul verii, dar lucrarea a început abia în urmă cu o lună, din cauza unor probleme cu firma constructoare. „Voi mai avea nevoie, nu e o sumă suficientă, dar mai întâi trebuie să cheltui aceşti bani“, spune preotul.
„Insuficienţi“. Asta spune şi părintele Ioan Taloş, parohul de la biserica ortodoxă nr. 3 „Sfânta Vineri“, din Şimleu Silvaniei. „Devizul la roşu, în 2006, când am făcut proiectul, a fost de 1,6 milioane de lei. E cea mai mare construcţie în lucru din Episcopia Sălajului“, precizează Taloş. Suma alocată din fondul de rezervă – 100.000 de lei – a sosit în iunie. „Lucrăm pe datorie“, adaugă preotul.
Istvan Sover, preot romano-catolic în Zalău, consideră că finanţarea primită de parohia din Făgetu este „o picătură, la preţurile de acum, beneficiul unei asemenea sume este mic“.
Alocare „cel puţin ciudată“
Bugetul Consiliului Judeţean a suferit o pierdere de peste patru milioane de lei la rectificarea bugetară din august, din care circa un milion din fondul de investiţii. „Nu mi se pare normal să retragi bani din fondul de investiţii într-un an de criză. Mi se pare cel puţin ciudată alocarea din fondul de rezervă al Guvernului într-o parte unde lucrurile mai pot aştepta, neglijând o altă parte unde adresabilitatea este mai mare“, este de părere Tiberiu Marc, preşedintele CJ Sălaj.