Grajdul castelului Wesselenyi din Jibou, restaurat cu sprijinul fundaţiei prinţului Charles al Marii Britanii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaţia „Mihai Eminescu Trust”, patronată de prinţul Charles al Marii Britanii va îndruma conducerea Grădinii în realizarea restaurării. Un arhitect german ce lucrează cu fundaţia este aşteptat la Jibou în luna mai.

Grajdul Castelului Wesselenyi de la Jibou, aflat în administrarea Centrului de Cercetări Biologice (Grădina Botanică) din localitate va fi supus unor ample lucrări de restaurare, prin care conducerea centrului vrea să readucă imobilul la o stare de conservare corespunzătoare, conformă şi cu aspectul său iniţial, dar şi să-l înscrie în circuitul turistic. Potrivit directorului Cosmin Sicora, clădirea datează din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, fiind construită înainte de începerea lucrărilor la castel. De-a lungul timpului a suferit modificări, mai cu seamă în perioada în care acolo a funcţionat cantina liceului oraşului. Pentru a aduce imobilul la starea şi la aspectul iniţial, conducerea centrului a luat legătura cu Fundaţia „Mihai Eminescu Trust”, patronată de prinţul Charles al Marii Britanii, care se ocupă de mai mulţi ani de restaurarea caselor vechi săseşti din Transilvania. „Am luat deja legătura cu un arhitect german care lucrează cu fundaţia. Va veni la Jibou în luna mai pentru a stabili împreună ce avem de făcut”, precizează Sicora. Directorul spune că fundaţia îi va sprijini în primul rând cu informaţii bazate pe experienţa lor în domeniul restaurării clădirilor vechi, dar  şi cu formarea unor echipe de muncitori. „Ni s-a oferit posibilitatea să trimitem muncitori la cursuri în Anglia, pentru a învăţa de la cei de acolo cum se lucrează cu astfel de clădiri”, explică el.

 Inscripţie descoperită recent

Restaurarea va urmări şi punerea în valoare a sculpturii de pe clădire, realizată de un celebru sculptor al acelor vremuri – Nachtigal – dar şi a inscripţiei de sub sculptură, despre care s-a crezut că s-a distrus, dar care a ieşit recent la lumină după ce a căzut o bucată de tencuială care o acoperea. „Avem, din scrieri, textul original al inscripţiei, în latină, aşa că o vom reface”, spune Cosmin Sicora.
Cifră: Aproximativ 200.000 de lei ar costa, potrivit directorului Cosmin Sicora, lucrările de restaurare

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite