Gospodării inundate în Zalău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe curţi şi beciurile câtorva gospodării din Zalău au fost inundate sâmbătă noaptea din cauza ploii torenţiale care a durat mai bine de două ore. Pagubele nu au fost însemnate, iar pompierii din municipiu au reuşit să scoată apa cu ajutorul motopompelor.

Ploaia torenţială care a căzut azi noapte peste Zalău a provocat mai multe inudandaţii în curţile şi beciurile zălăuanilor care locuiesc pe strada Sărmaş şi în Cartierul Meseş (zona Coada Lacului).

Dacă pe Sărmaş a fost inudată o singură gospodărie, în Cartierul Meseş pompierii au fost nevoiţi să intervină în trei locuri. Curţile celor trei case au fost inundate şi din cauza unui podeţ care s-a înfundat, apa din şanţuri ajungând în beciurile oamenilor.

Potrivit informaţiilor primite de la Andrei Crişan, purtătorul de cuvînt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, mai multe echipaje de la Detaşamentul din Zalău au intervenit pentru a scoate apa din gospodării cu ajutorul motopompelor.

„Din fericire, nu a fost înregistrată nici o victimă, iar pagubele materiale sunt reduse. Apa nu a intrat în case, ci doar în beciuri şi curţi”, a precizat Crişan.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite