Gheorghe Tadici a devenit antrenor, păcălindu-şi tatăl

Tatăl său a visat pentru el un viitor de inginer, însă antrenorul Gheorghe Tadici a ales să „construiască” performanţa sportivă.

Se consideră ardelean get-beget, chiar dacă s-a născut la Piatra Neamţ. „Tatăl meu muncea la hidrocentrala de la Bicaz, iar pe mama, sălăjeancă, au apucat-o durerile facerii acolo”, povesteşte antrenorul.

Pentru că tatăl lui era constructor, în copilărie Gheorghe Tadici a schimbat multe localităţi‚ şantiere, şcoli şi mulţi colegi. „A fost o viaţă dificilă, dintr-un anumit punct de vedere, pentru că viaţa de şantier nu e uşoară. Dar are şi frumuseţea ei, atunci când urmăreşti construcţia din faza incipientă şi vezi în final rezultatul”, apreciază antrenorul zălăuan. Munca fizică de pe şantier l-a călit şi spune că după aceea în viaţă lucrurile i-au părut mai uşoare.

Performanţa, cărămidă peste cărămidă

Când a venit timpul să-şi aleagă o profesie, Gheorghe Tadici şi-a păcălit tatăl că dă admitere la Politehnică, aşa cum şi-ar fi dorit acesta, dar s-a dus la facultatea de sport şi s-a specializat în handbal. În 1976 a venit să pună bazele performanţei la nivelul echipelor de junioare, tineret şi senioare din Zalău. „Am fost tenace dintotdeauna şi luptător, moştenire de la tatăl meu, care era foarte ambiţios şi-i plăcea să fie cel mai bun. Am pornit de jos, de la nivelul copiilor, şi mi-am construit singur bazele performanţei”, descrie antrenorul emerit reţeta succesului.

Palmaresul său include trei titluri de campioană naţională, şapte de vicecampioană şi alte prezenţe pe podium, o cupă a României, o cupă europeană (în 1996) şi cinci prezenţe în semifinale de cupă europeană - cu echipa locală.

Apogeul carierei sale, apreciază Tadici, a fost în ciclul olimpic încheiat în 2008. „Pentru prima dată după 27 de ani, România a luat o medalie de argint la Campionatul Mondial în 2005 şi un loc patru în 2007. Şi s-a calificat de două ori la jocurile olimpice, de asemenea după o pauză de 22 de ani”, argumentează antrenorul. „Datele statistice rămân, nu sunt de acord să fie şterse nişte rezultate de excepţie în numele modestiei”.

„Consider că m-am dezvoltat odată cu oraşul, mă simt ca o mică părticică a urbei, am cunoscut generaţii de oameni valoroşi aici. Din păcate, unii au început să dispară în ultimii 10-15 ani. Şi sunt fericit şi mulţumit de ceea ce am realizat aici împreună cu familia mea”, susţine el, după 36 de ani de activitate sportivă.

O familie de performeri

Soţia sa, Elena, este principalul său consultant: „Având în vedere că lucrează în acelaşi domeniu şi este şi de încredere, este principalul meu consultant. În acelaşi timp e valabilă şi reciproca”. Fiii săi, George şi Constantin - studenţi la Politehnică amândoi, au făcut volei de performanţă până la nivel de juniorat. „Cum nu se practică handmal masculin la Zalău, i-am îndrumat spre volei. Sportul i-a ajutat foarte mult din toate punctele de vedere: sunt vânjoşi şi consider că sunt doi copii foarte reuşiţi”, spune Tadici.

Întrebări şi răspunsuri

Cât de fondate au fost acuzaţiile jucătoarelor de la echipa naţională?

G.T.: Sunt o persoană exigentă, dar nicidecum dură. Convine sau nu, ciclul olimpic pe care l-am parcurs cu echipa naţională a fost cel mai bun din ultimii 25 de ani, şi nu e lucru puţin. După cum se vede, fie-mi iertată lipsa de modestie, cu aceleaşi jucătoare şi o experienţă mai mare, lucrurile au stat mai prost în acest ciclu olimpic.

Dacă aţi avea acum din nou 18 ani?

G.T.: Aş lua-o de la capăt, dar nu aş mai face greşeala de a-mi sacrifica tinereţea aşa cum am făcut-o. Stăteam pe terenul de sport câte 10-12 ore şi am dat la o parte toate avantajele tinereţii. Am avut 10 ani în care nu am fost 15 zile în concediu cu familia. Ei, toate acestea azi nu le-aş mai face. Aş încerca să fac performanţă, dar nu numai în sport.