Gheorghe Rusu: „A fi dascăl este o menire, nu o meserie”

Profesor pensionar de limba română, Gheorghe Rusu a avut mereu pasiunea vorbirii şi scrierii corecte. Aşa încât a publicat, de-a lungul anilor, trei cărţi de gramatică, alegând să lămurească aspectele care creează dubii.

În 1945, când avea 12 ani, părinţii săi au hotărât să-l facă preot, pentru că îi plăcea să ţină liturghii împreună cu băiatul preotului. Nu l-au primit la seminar, pentru că era fiu de ţărani. Atunci părinţii l-au dus la Cluj la Şcoala Normală, unde a rămas timp de opt ani. „În anul doi am venit o dată acasă fără să-mi anunţ părinţii. Voiam să particip la o nuntă în sat. Dar ai mei, când au văzut, m-au întors înapoi. De atunci n-am mai încercat niciodată să vin acasă de la şcoală fără aprobarea lor”, povesteşte profesorul.

A publicat trei cărţi de gramatică

Acesta spune cum, după ce a absolvit şcoala normală a început să lucreze în învăţământ. A fost repartizat ca învăţător în Sânmihaiu Almaşului, dar nu a profesat această meserie, ci pe aceea ce profesor de limba română, timp de trei ani. După aceea a fost mutat la Liceul Teoretic din Huedin unde, spune, şi-a început cu adevărat activitatea de învăţător. „În 1957 am ajuns să lucrez la Inspectoratul Şcolar din Huedin, îndrumând învăţătorii şi profesorii de limba română din raion. Cel mai important lucru pentru mine a fost atunci faptul că am ajuns să cunosc foarte bine  Munţii Apuseni şi pe oamenii de acolo. Tot în perioada aceea am urmat, la fără frecvenţă, Facultatea de Filologie din Cluj. Am terminat această facultate cu o teză pe care nu am publicat-o niciodată, o ţin şi acum în sertar, însă aşa m-am apropiat eu de gramatică. Se numeşte «Terminologia exploatării lemnului pe Valea Someşului Cald».” Această teză a fost începutul cărţilor sale. Plecând de la ea a publicat prima lucrare, „Teoria literaturii. Terminologie”. A apărut apoi un „Mic dicţionar ilustrat pentru elevii claselor V-VIII”, la care şi-a adus contribuţia şi soţia sa, Maria Rusu, şi „Culegere de ortograme şi semne de punctuaţie pentru elevii claselor V-XII”. „Mi-am dorit să-i ajut pe elevi, să mă apropii de ei, să fiu de folos cuiva. De aceea am selectat ortogramele care creează dubii în exprimarea corectă, cele la care te opreşti şi te întrebi, oare cum se scrie. ”

A lucrat în tinereţe şi în presă, la ziarul Năzuinţa. A fost timp de şase ani directorul Liceului Teoretic din Zalău, actualul Colegiu Naţional Silvania, şi preşedinte al Comitetului pentru Cultură al Municipiului Zalău.




Ce îi place.

Spune că îi plac oamenii corecţi, cei deştepţi şi cei fără vicii. Îşi iubeşte enorm familia. Îşi iubeşte mult profesia şi menirea de dascăl. „M-am regăsit cu adevărat în această profesie. Am un articol la care ţin foarte mult: «Învăţătorul satului, nu învăţător în sat». Este vorba despre un tip de dascăl care ar trebui să-şi facă datoria cu adevărat în sat”

Ce nu îi place.

Urăşte minciuna, făţărnicia, dispreţul faţă de oameni. Nu-i plac lăudăroşii şi spune că nu prea stă de vorbă cu ei. Nu-i plac politicienii, care verbalizează mult şi fac mult prea puţin.

Întrebare şi răspuns.

În care dintre locurile unde aţi muncit v-a plăcut cel mai mult?

Mi-a plăcut în toate locurile în care am lucrat. Însă am fost opt ani de zile director la o şcoală profesională a Ministerului Muncii, unde învăţau copii cu deficienţe. Acolo am cunoscut un al mod de a lucra, de a fi cu adevărat om. Acolo am văzut că este important să pui preţ pe individ, nu pe altceva. Am avut mare grijă de copiii aceia. De acolo m-am pensionat, însă am mai lucrat încă zece ani în învăţământ după aceea.

Profil.
Născut. 1 mai 1933, Sâncraiu Almaşului, Sălaj
Studii. Facultatea de Filologie Cluj Napoca
Familie. Căsătorit