Stiri din Zalau

Fostul primar din Mirşid, condamnat pentru abuz în serviciu împreună cu alţi funcţionari din primărie

3 noiembrie 2011, 16:49 |  Autor: Olimpia Man | 

Cuvinte cheie: Zalău, Sălaj, Adevărul, primar, Mirşid, licitaţie, condamnare,

Judecătoria Zalău s-a pronunţat săptămâna aceasta

Zalău

Judecătoria Zalău s-a pronunţat săptămâna aceasta

 

Fostul primar a fost condamnat de Judecătoria Zalău, alături de contabila primăriei şi de un funcţionar al instituţiei, la un an de închisoare fiecare, dar cu suspendare condiţionată. Avocaţii acestora au anunţat că vor ataca sentinţa cu recurs.

Sebastian Avram, fostul primar al comunei Mirşid în mandatul 2004 - 2008, a fost condamnat de Judecătoria Zalău la un an de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe o durată de ăncecrare de trei ani. Fostul edil este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, dosarul său plecând de la o licitaţie cu probleme pentru şcoala din Popeni.

În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi şi contabila primăriei, Cornelia Pop, care a primit tot un an de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, dar şi un alt funcţionar din primărie, Aurel Tuns, condamnat la un an şi două luni de închisoare pentru abuz în serviciu şi fals intelectual. Totodată, fiul acestuia din urmă, Olimpiu Tuns, administrator la o firmă de construcţii, a fost condamnat în acelaşi dosar pentru fals material în înscrisuri sub semnătură privată, fiind acuzat că a falsificat o semnătură pe un document de licitaţie.

Avocaţii celolor patru susţin că întreg dosarul este cusut cu aţă albă şi că vor merge până în pânzele albe pentru a demonstra nevinovăţia clienţilor lor. "În primul rând, s-a demonstrat că nu a existat niciun prejudiciu pentru primărie prin aceatsă licitaţie, aşa că nu există nici măcar o bază pentru dosar", ne-a declarat unul dintre avocaţi.

Astăzi, imediat după aflarea deciziei instanţei, fostul primar i-a solicitat deputatului PNL Mirel Taloş, la al ărui cabinet parlamentar lucra ca şi consilier, întreruperea colaborării.  "Domnul Avram Sebastian a luat această decizie pentru a evita orice fel de interpretare politică a situaţiei personale în care se află în legatură cu un proces asupra căruia Judecătoria Zalău s-a pronunţat, dar îi rămâne instrumentul legal al recursului", precizează deputatul. Sebastian Avram s-a suspendat şi din funcţia de membru al Biroului  Politic Teritorial Sălaj, până la lămurirea aceleiaşi situaţii.

 

 


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    UPDATE Tânără spulberată pe trecerea de pietoni de la Armătura: La volan, un primar

    O tânără în vârstă de 20 de ani a fost lovită miercuri, 11 ianuarie, în jurul orei 14.00, pe o ...

    Bărbat găsit mort în casă de fratele său

    Un bărbat din Zalău, în vârstă de 57 de ani, a fost găsit ieri în locuinţă fără suflare. Cel ca ...

    Primarul Negreştiului, condamnat pentru abuz în serviciu şi fals intelectual

    Ioan Cozma, primarul oraşului vasluian Negreşti, a fost condamnat, vineri, de Judecătoria Vaslu ...

    Sălajul are propriii băieţi deştepţi din energie

    Tranzacţiile de pe piaţa energetică au adus unei firme din Sălaj un profit net de aproape 10 mi ...

    Doar doi candidaţi s-au înscris în cursa pentru şefia Poliţiei Locale

    După încheierea perioadei de înscriere, la concursul pentru ocuparea funcţiei de director execu ...

    G4S Cash Services şi-a extins reţeaua centrelor de procesare cu un nou sediu în Braşov

    La data de 16.10.2009, a fost inaugurat noul Centru de Procesare din oraşul Braşov. La ceremoni ...

    Mănăstirile din Sălaj aşteaptă pelerinii în noaptea de Înviere

    Sălăjenii care vor să petreacă noaptea de înviere într-un locaş monahal pot merge la una dintre ...

    Cine e poliţistul Marius Mecea, eroul Dejului

    Marius Mecea, eroul Dejului, lucrează de 18 ani în poliţie şi crede că pregătirea psihologică a ...

    Primarul din Ip, lăsat în continuare fără serviciu şi obligat să nu părăsească ţara

    Primarul comunei Ip, Ioan Boer, trimis în judecată la începutul acestui an pentru abuz în servi ...

    Patru tineri din Zalău, condamnaţi la închisoare pentru falsificarea unor bancnote de 50 de euro

    Cei patru tineri din Zalău, prinşi în luna martie 2009 că au înşelat mai multe persoane din Săl ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole