Fostul prefect, mutat la SGR. Noul prefect nu a fost numit încă. Cine conduce judeţul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situaţie interesantă în Sălaj. Vegh Alexandru, cel care a ocupat până acum funcţia de prefect al judeţului Sălaj, a fost mutat vineri, printr-o hotărâre de guvern şi o decizie a primului ministru, într-o funcţie publică de inspector guvernamental din cadrul Secretariatului General al Guvernului, fără a fi numit în funcţie noul prefect.

Hotărârea şi decizia respectivă au fost publicate vineri în Monitorul Oficial şi produc efecte în momentul publicării. Deşi fostul prefect a plecat, teoretic nu avem un alt prefect în locul său, deoarece hotărârea de numire în funcţia de prefect a lui Filonaş Chiş, propunerea PSD Sălaj pentru acest post, nu a fost publicată nici până la această oră în Monitorul Oficial.

Şi totuşi, tehnic avem un prefect. Este vorba despre subprefectul Onorica Abrudanu, care a preluat prerogativele de prefect până la învestirea lui Filonaş Chiş în funcţie. "M-a sunat domnul prefect (Vegh Alexandru - n.r.) sâmbătă şi mi-a spus că a fost publicată hotărârea privind demiterea sa. În acest caz se aplică o procedură legală - subprefectul îndeplineşte, interimar, funcţia de prefect. Este o perioadă foarte scurtă, de câteva zile, până când va fi numit în funcţie Filonaş Chiş. După aceea voi fi demisă şi eu şi va fi numit în funcţia de subprefect Lucian Băican", explică Onorica Abrudanu procedura.

Ea spune că după demitere îşi va lua o binemeritată minivacanţă, după care va reintra în politică. "Nu m-am decis încă unde, dar vreau să reintru în politică", spune subprefectul, căreia colegii din partidul care au promovat-o în funcţia de subprefect, PDL, i-au transmis că nu o mai vor înapoi. Cât despre perioada în care a fost al doilea om din Prefectură, Onorica Abrudanu spune că a fost o perioadă frumoasă, deşi ştia de la început că se va încheia. "Am fost fericită că am avut această şansă. M-a ajutat atât pe plan profesional, cât şi personal", spune ea.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite