Folclorul sălăjean maghiar în Slovacia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Membrii ansamblului Meseşul au urcat pe scena festivalului de la Filakovo
Membrii ansamblului Meseşul au urcat pe scena festivalului de la Filakovo

Secţia maghiară a orchestrei populare şi a formaţiei de dansuri populare „Meseşul”, a Centrului de Cultură şi Artă (CCA) al Judeţului Sălaj, a fost invitată să participe, în perioada 18 – 21 noiembrie 2010, la Festivalul Folcloric Nógrág din Filakovo, Slovacia.

„Cu acest prilej s-a sărbătorit şi aniversarea a 15 ani de existenţă a Ansamblului Rákonca, moment la care şi-a adus contribuţia şi
formaţia sălăjeană, în semn de preţuire a îndelungatei relaţii de colaborare dintre cele două instituţii”, se arată într-un comunicat al CCA.

Secţia maghiară a orchestrei populare şi a formaţiei de dansuri populare „Meseşul” a concertat şi pe scena festivalului amintit, precum şi la celelalte manifestări legate de evenimentul menţionat.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite