Falsă rezolvare a problemei navetiştilor de la Zalău. Primăria le dă voie să coboare la marginea oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Transportatorii judeţeni care au continuat să oprească în staţii au fost amendaţi
Transportatorii judeţeni care au continuat să oprească în staţii au fost amendaţi

Problema transportatorilor judeţeni, care nu mai sunt lăsaţi să oprească în staţiile Transurbis din Zalău, este departe de a fi rezolvată. Aprobarea de către Consiliul Local Muncipal, în şedinţa de săptămâna aceasta, a patru staţii nu este o soluţie nici pentru transportatori, dar mai ales nu reprezintă o rezolvare pentru clienţi.

Motivul - toate cele patru staţii sunt amplasate la intrările în oraş, adică la distanţe de câţiva kilometri de centru, destinaţia principală a celor care vin din satele judeţului la Zalău. Consilierii locali au aprobat, astfel, înfiinţarea unor staţii la intrările în oraş dinspre Aghireş (în zona Peco Inserco), Hereclean (la Gară), Cluj (Hanul Drumeţilor) şi Ortelec (şcoala gimnazială). Astfel, cei care vin la Zalău de la Crasna, spre exemplu, şi vor să ajungă în centru, nu au decât două variante: fie coboară la Inserco, şi vin de acolo pe jos câţiva kilometri până în centru, fie merg până la autogară (singura staţie permisă până acum), de unde se pot întoarce cu taxi ori cu autobuzul local până în centru.
 
Problemele transportatorilor şi ale clienţilor lor durează de câteva luni din momentul în care Primăria le-a interzis să îşi mai lase ori să îşi ia căllătorii din staţiile operatorului local de transport în comun, Transurbis. Motivaţia principală a municipalităţii a fost că transportatorii judeţeni ar fi furat, astfel, din clienţii Transurbis şi ar fi făcut, astfel, concurenţă operatorului local ce funcţionează, oricum, pe baza subvenţiilor acordate de la bugetul local. Decizia municipalităţii a fost atacată în contencios adminsitrativ de Instituţia Prefectului.

Până se va pronunţa instanţa, cei care au cel mai mult de suferit sunt clienţii, în special elevii care fac naveta la Zalău şi care întârzie în fiecare zi la cursuri din cauza faptului că nu mai pot fi lăsaţi aproape de şcoală, ci doar la autogară. Sau, de săptămâna viitoare, la marginea oraşului.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite