Este oficial. Lucian Băican este noul subprefect al judeţului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Juristul Lucian Băican este noul subprefect al judeţului Sălaj, după ce hotărârea de guvern privind numirea sa în această funcţie a fost publicată ieri în Monotorul Oficial al României. Învestirea sa va avea loc, cel mai probabil, abia marţi, 29 mai, când este aşteptat la ceremonie chiar ministrul delegat pentru Administraţie în cadrul MAI, Victor Paul Dobre.

Cu un decalaj de aproximativ două săptămâni faţă de celelalte numiri de noi prefecţi şi subprefecţi din ţară, are loc şi în Sălaj înlocuirea celui de-al doilea om din Prefectură. Este vorba despre Onorica Abrudanu, care îi cedează locul lui Lucian Băican. Hotărârea privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului Sălaj de către Lucian Băican a fost publicată joi, 24 mai, în Monitorul Oficial, dar învestirea lui ar putea fi amânată pentru marţi, pentru a putea participa la ceremonie şi ministrul delegat pentru Administraţie în cadrul MAI, Victor Paul Dobre, aşteptat atunci în judeţ.

Reamintim că Lucian Băican, jurist al Primăriei Zalău de zece ani, a fost, iniţial, propunerea Partidului Naţional Liberal - Filiala Sălaj pentru funcţia de prefect al judeţului, liberalii având dreptul, conform unui algoritm stabilit la nivelul USL, să nominalizeze prefectul în Sălaj. PSD Sălaj nu s-a mulţumit cu funcţia de subprefect, ce-i revenea conform algoritmului (algoritm ce stabilea ca acolo unde preşedinţia Consiliului Judeţean este asigurată de PSD - cum este cazul în Sălaj - prefectul să fie de la PNL), şi a reuşit să convingă conducerea USL să accepte o derogare. Aşa s-a ajuns ca prefectul să fie dat de PSD, în persoana directorului Casei Judeţene de Pensii, Filonaş Chiş, PNL trebuind să se mulţumească să numească subprefectul.

Lucian Băican are 35 de ani, este căsătorit, are un copil şi încă unul pe drum. Nu este înregimentat politic, fiind ales de PNL pentru că au căutat pentru această funcţie "oameni noi, buni profesionişti, cărora să nu li se poată imputa absolut nimic" - Radu Căpîlnaşiu, preşedintele PNL Sălaj.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite