Două familii din Zalău ar putea primi amenzi la recensământ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Recenzorul a fost refuzat deja de două ori de cele două familii
Recenzorul a fost refuzat deja de două ori de cele două familii

Pentru că au refuzat deja de două ori până acum să sta de vorbă cu recenzorul, două familii din cartierul Păcii din Zalău ar putea fi "beneficiarele" primelor amenzi aplicate în Sălaj persoanelor care nu dau informaţiile cerute în cadrul Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor.

Potrivit prefectului Alexandru Vegh, zilele acestea recenzorul va mai trece o dată pe la cele două familii, iar dacă se va lovi şi a treia oară de refuzul lor la domiciliul lor vor fi trimise persoanele desemnate să aplice amenzi.

Reamintim că refuzul de a-i primi pe recenzori în case ori de a răspunde sau de a completa chestionarele de recensământ constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenzi cuprinse între 1.500 şi 4.500 de lei.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite