Dosarele penale, la ordinea zilei. Licoarea lui Bachus face victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 22şi 32 de ani s-au ales, la finalul săptămânii trecute, din partea poliţiştilor sălăjeni, cu dosare de cercetare penală. Motivul ? Doi au fost prinşi la volanul autoturismelor, în trafic, sub inflenţa băuturilor alcoolice iar un altul nu nu avea permis de conducere.

Potrivit unor informaţii furnizate de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Sălaj, în dimineaţa zilei de 28 ianuarie, în jurul orei 1,44, poliţiştii rutieri l-au oprit pentru control în trafic, pe F. Romulus, în vârstă de  32 de ani, din  Zalău, care conducea un autoturismul, pe bulevardul Mihai Viteazul din municipiu. Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul evidenţiind o îmbibaţie alcoolică de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Potrivit IPJ Sălaj, conducătorul auto a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie în sânge, motiv pentru care va răspunde penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală (0,80 g/l alcool pur în sânge) şi refuz de recoltare a probelor biologice.

La 22 de ani cu dosar penal pentru alcool 

Câteva ore mai târziu, poliţiştii l-au identificat în trafic, pe str. Andrei Şaguna din municipiu, pe J. Ciprian, de 22 de ani, din Zalău, care conducea un autoturism, având o îmbibaţie alcoolică de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul şofer a fost dus la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Sălaj pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie în sânge. Oamenii legii au întocmit pe numele acestuia acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală admisă.

La volan, fără permis

Conform IPJ Sălaj, în data de 29 ianuarie, în jurul amiezii, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Crasna au oprit în trafic, pe drumul judeţean 108G, în localitatea Cizer, un autoturism înmatriculat în Bulgaria. La volanul acestuia se afla un bărbat în vârstă de 30 de ani, P.Adrian,  care conducea automobilul fără a avea permis de conducere. Şi în acest caz, poliţiştii au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite