Directorii de şcoli, puşi la munca de jos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Educaţiei a schimbat metodologia care reglementa, până acum, scutirea, parţială, de la norma didactică a directorilor de şcoli şi grădiniţe şi a inspectorilor şcolari. Principala modificare este renunţarea totală la această degrevare de ore în cazul directoarelor de grădiniţe.

Potrivit unui ordin postat pe site-ul ministerului, directoarele de grădiniţe, indiferent de numărul grupelor pe care îl are instituţia, trebuie să-şi reia, de la 1 septembrie, rolurile de educatoare, după ce până acum ele beneficiau de o degrevare totală sau parţială de normă didactică. Inspectorul şcolar general Ioan Abrudan crede că ministerul a luat această măsură în perspectiva includerii grădiniţelor în consorţiile şcolare despre care se tot vorbeşte, situaţie în care unităţile de învăţământ preşcolar nu vor mai avea directori.

În privinţa directorilor unităților de învăţământ de nivel primar, gimnazial, liceal şi postliceal cu personalitate juridică și care funcționează cu mai puțin de 25 de clase, Ministerul Educaţiei a stabilit că aceştia trebuie să efectueze 6-8 ore/săptămână din norma didactică de predare. Directorii unităţilor de învăţământ de nivel primar, gimnazial, liceal şi postliceal care funcționează cu peste 25 de clase efectuează 4-6 ore/săptămână din norma didactică de predare.

Nici inspectorii şcolari nu scapă de predat.Inspectorii şcolari generali şi inspectorii şcolari generali adjuncți au de predat între 2-4 ore/săptămână din norma didactică de predare, tot atât având de muncit la catdră şi inspectorii şcolari de specialitate şi cei pentru învăţământul preşcolar şi primar.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite