De luni se pot depune cereri pentru subvenţie la încălzire. Vezi cât de sărac trebuie să fii pentru a te încadra în criterii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele cu venuri mici şi care nu deţin nici bunuri considerate "de lux" pot solicita subvenţii la factura de încălzire pentru sezonul rece 2012 - 2013 (1 noiembrie 2012 – 31 martie 2013). Cererile se depun începând de luni, 1 octombrie.

În Zalău, cererile se depun la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară, situat în P-ţa Iuliu Maniu, nr. 3-5, camera 13. Potrivit unui comunicat al biroului de presă al Primăriei Zalău, formularele tipizate se pot procura de la casieria E.ON GAZ - pentru încălzirea cu gaze şi de la registratura direcţiei – pentru încălzirea cu lemne sau  energie termică. Programul de preluare a dosarelor este de luni până vineri, între orele 8.00 – 14.00, iar pentru a beneficia de subvenţie întregul sezon rece, formularele trebuie depuse până în 25 octombrie. Venitul net maxim/membru de familie este de 615 lei - pentru gaze şi lemne, 786 lei - pentru energie termică, 1082 lei - pentru energie termică (doar pentru persoanele singure).

În funcţie de venitul solicitantului, statul va compensa valoarea facturii la căldură cu procente cuprinse între 5 şi 90 la sută.  Spre exemplu, acolo unde venitul pe membru de familie este mai mic de 155 de lei, factura la încălzire va fi compensată de către stat în proporţie de 90 la sută. Dacă venitul pe membru de familie este de 785 de lei, factura va fi compensată în proporţie de 5 la sută.


Acte necesare pentru obţinerea subvenţiei


1.    Cerere tip şi declaraţie pe propria răspundere

2.    Actele de identitate ale întregii familii, în original şi în copie, şi, după caz, certificatele de naştere ale copiilor

3.    Certificat fiscal care se obţine de la Serviciul Impozite şi Taxe Locale, din cadrul Primăriei Municipiului Zalău, cam. 31

4.    Hotărârea judecătorească definitivă de încredinţare în vederea adopţiei sau, după caz, de încuviinţare a adopţiei, potrivit legii

5.    Hotărârea judecătorească sau, după caz, hotărârea comisiei pentru protecţia copilului privind măsura plasamentului, potrivit legii

6.    Decizia directorului general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sau, după caz, hotărârea judecătorească privind măsura plasamentului în regim de urgenţă, potrivit legii

7.    Hotărârea judecătorească de instituire a tutelei/curatelei sau, după caz, dispoziţia autorităţii tutelare, potrivit legii

8.    După caz, alte acte doveditoare privind componenţa familiei.

                -Copie certificate căsătorie

                -Certificat desces,  sentinţa de divort

9.    Documentele care atestă calitatea în care se solicită ajutorul pentru încălzire - proprietar sau chiriaş

10.    Documentele de venit pentru luna anterioară, pentru întreaga familie

11    Chitanţa sau factura de la E.On Gaz

12.    În cazul familiilor monoparentale - sentinţa de divorţ şi declaraţie legalizată la notar în cazul în care copilul nu beneficiază de pensie de întreţinere din partea celuilalt părinte.

LISTA cu bunurile ce conduc la excluderea acordării ajutorului:

BUNURI IMOBILE:

    -CLĂDIRI SAU ALTE SPAŢII LOCATIVE, ÎN AFARA LOCUINŢEI DE DOMICILIU SAU ALTE IMOBILE AFLATE ÎN PROPRIETATE, CU EXCEPŢIA LOCUINŢEI DE DOMICILIU

   1. MIJLOACE DE TRANSPORT: AUTOTURISME CARE DEPASESC 1.600 cmc, AUTOUTILITARE, AUTOCAMIOANE DE ORICE FEL SI REMORCI, SALUPE, BARCI CU MOTOR, SCUTERE DE APA, IAHTURI, AUTOBUZE, MICROBUZE

   2. UTILAJE AGRICOLE: TRACTOR, COMBINA AUTOPROPULSATA

   3. UTILAJE DE PRELUCRARE AGRICOLA: PRESA DE ULEI, MOARA DE CEREALE

   4. UTILAJE DE PRELUCRAT LEMNUL: GATER, DRUJBA SAU ALTE UTILAJE DE PRELUCRAT LEMNUL - ACTIONATE HIDRAULIC, MECANIC SAU ELECTRIC

   5. DEPOZITE BANCARE CU VALOARE DE PESTE 3.000 LEI.

TERENURI:

 

TERENURI    FAMILII CU 1-3 PERSOANE    FAMILII CU PESTE 3 PERSOANE     

1.    TERENURI DE IMPREJMUIRE A LOCUINTEI SI CURTEA AFERENTA ( TEREN INTRAVILAN), CARE DEPASESC  1.000 m2  in zona urbana si 2.000 m2  in zona rurala     

2.    Terenuri in zona colinara si de ses     

-    Arabil si faneata    2,00 ha    3,00 ha     

-    Forestier    2,00 ha    3,00 ha     

-    Vii, livezi, gradini de legume si flori    1,00 ha    1,50 ha     

3.    Terenuri in zona montana     

-    Forestier    2,00 ha    3,00 ha     

     -    Vii, livezi    1,50 ha    2,00 ha     

-    Pasuni si fanete    4,00 ha    5,00 ha    

CATEGORII DE ANIMALE/PASARI:

1.    PESTE 3 BOVINE

2.    PESTE 5 PORCINE

3.    PESTE 20 DE OVINE/ CAPRINE

4.    PESTE 15 FAMILII DE ALBINE

NOTĂ: Conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 70/2011, emisă de Guvernul României, familiile şi persoanele singure care au în proprietate cel puţin unul dintre bunurile cuprinse în aceasta lista nu beneficiază de ajutor pentru încalzirea locuinţei.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite