Dascălii din Sălaj pichetează miercuri Prefectura
0
Aproximativ 200 de profesori din Săşaj sunt aşteptaţi miercuri, în faţa Prefecturii, pentru a-şi striga nemulţumirle faţă de Legea Educaţiei şi Legea Salarizării Unitare. Ei vor înainta, cu această ocazie, şi o notă de protest care, prin intermediul Prefecturii, va ajunge la Guvern.
200 de profesori, membri ai Ligii Sindicatelor din Învăţământ Sălaj, sunt aşteptaţi miercuri, pentru a-şi striga nemulţumirile în faţa Instituţiei Prefectului. Potrivit preşedintelui ligii, Eusebiu Lehene, nemulţumirile profesorilor sunt legate de asumarea de către Guvern a Legii Educaţiei, dar şi de Legea salarizării unitare a personalului bugetar, care îi dezavantajează pe lucrătorii din învăţământ în raport cu alţi angajaţi din sectorul de stat. Profesorii sunt supăraţi – mai spune Lehene – şi pentru că realizează că şansele ca salariile lor să revină de la 1 ianuarie 2011 la nivelul anterior datei de 1 iulie sunt, practic, nule. Mai mult, în sistemul de învăţământ se anunţă şi disponibilizări, rezultate din „norma“ de 1.500 de şcoli pe care Ministerul Educaţiei vrea să le închidă de anul viitor. Profesorii sălăjeni vor picheta Prefectura de la ora 13.00.