Cunoşti un caz de corupţie în învăţământ? Află aici cum poţi să-l demaşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O linie gratuită de telefon va sta, începând de mâine, 9 ianuarie, la dispoziţia celor care cunosc cazuri de corupţie în sistemul de învăţământ şi vor să le raporteze. Numărul la care trebuie sunat în acest sens este 0800801100.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), începând de luni, 9 ianuarie, este valabilă linia TelVerde 0800801100 (telefon gratuit) pentru facilitarea sesizării şi înregistrării în timp real a faptelor cu risc de vulnerabilitate la corupţie din sistemul naţional de învăţământ. După cum precizează reprezentanţii MECTS, obiectul activităţii operatorilor serviciului TelVerde îl reprezintă exclusiv înregistrarea faptelor care vizează riscuri de vulnerabilitate la corupţie sau denunţuri de fapte de corupţie din sistemul de educaţie. Informaţiile preluate vor fi prelucrate de Comisia de Etică a MECTS şi, de asemenea, vor fi puse de către respectiva comisie la dispoziţia Corpului de Control al ministrului sau a altor organisme abilitate prin lege.

Introducerea serviciului TelVerde este parte integrantă a proiectului „Prevenirea corupţiei în educaţie prin informare, formare şi responsabilizare", finanţat prin Fondul Social European - Programul Operaţional „Dezvoltarea Capacităţii Administrative", având ca beneficiar Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei şi Universitatea Titu Maiorescu în calitate de parteneri.

Linia telefonică 0800801100 va fi disponibilă zilnic, de luni până vineri, între orele 9.00-19.00 (luni - joi), începând cu data de luni, 9 ianuarie 2012.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite