Criza bate filmul în Sălaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Niciunul dintre cinematografele din judeţul Sălaj nu funcţionează, pentru că autorităţile locale nu au bani pentru reabilitări. Zalăul este singurul loc unde rulează filme, dar nu la cinematograf, ci într-o sală a Casei de Cultură a Sindicatelor.

Cinematografele din administrarea RADEF pot fi trecute gratuit în proprietatea autorităţilor publice locale, începând din 1 iulie 2009, potrivit unei legi adoptate în 2008. Până în momentul de faţă, în judeţul Sălaj, doar la Cehu Silvaniei şi la Zalău s-a făcut transferul între RADEF şi primării, preluarea cinematografului din Şimleu intrând „în prelungiri”.



Fără bani


Edilii din Cehu Silvaniei au fost primii care au reuşit să preia cinematograful „Silvania”, în luna iulie a anului trecut. Filme au rulat aici din anii 60 şi până în primii ani de după Revoluţie, iar mai apoi cinematograful s-a transformat în discotecă. Lipsa lucrărilor de întreţinere au transformat impunătoarea clădire într-o veritabilă ruină care tronează în buricul târgului.


Primarul oraşului, Andrei Varga, spune că nu există fonduri pentru reabilitare. „La o primă evaluare am estimat că valoarea investiţiilor necesare ar ajunge pe la 7 miliarde de lei vechi, fonduri de care bugetul local nu dispune în momentul de faţă, dar sperăm să primim sprijin din partea autorităţilor centrale sau judeţene”, a precizat Varga.


Să vină americanii


Într-o situaţie asemănătoare se află şi cinematograful „Scala“ din Zalău, unde nu mai rulează filme de cinci ani. Clădirea a fost preluată în luna februarie a acestui an, dar până acum autorităţile locale n-au găsit fonduri pentru reabilitare. „Vom fi nevoiţi să facem un împrumut pentru a repara clădirea. Din păcate, chiriaşii, care au transformat cinematograful în club de noapte, au distrus o mare parte din amenajări”, spune Radu Căpîlnaşiu, primarul Zalăului.


Soluţia ar putea veni de la o firmă din SUA, care, potrivit celor spuse de primarul municipiului, s-a arătat interesantă de o investiţie într-un cinematograf modern în Zalău. „Am corespondat cu americanii şi aşteptăm o ofertă concretă din partea lor. Noi suntem deschişi pentru o colaborare, pentru că din fonduri proprii e greu să ne descurcăm”, mai spune Radu Căpîlnaşiu.


Primăria din Şimleu nu a reuşit, deocamdată, să preia fostul cinematograf, care s-a transformat în magazin second hand. Septimiu Ţurcaş, primarul oraşului, spune că-şi doreşte să devină proprietar al clădirii, pentru că, pe lângă rularea filmelor, sala ar fi potrivită şi pentru activităţile trupelor de dans de la Clubul Copiilor.

Citat:
Am corespondat cu americanii şi aşteptăm o ofertă concretă din partea lor
Radu Căpîlnaşiu, primarul Zalăului

Zalău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite