Copilul tău merge la toamnă la şcoală? Află unde va fi evaluat înainte de înscriere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
16 centre de evaluare vor fi constituite la nivelul judeţului
16 centre de evaluare vor fi constituite la nivelul judeţului

16 centre de evaluare psiho-somatică a copiilor care vor intra din toamnă în clasa pregătitoare sau în clasa I vor fi pregătite, începând de luni, 20 februarie, să-i evalueze pe viitorii elevi. Pentru mai multă operativitate, părinţii sunt sfătuiţi să-şi programeze copilul la evaluare sunând la 0 800 816 260.

Copiii care vor intra în clasa pregătitoare sau în clasa I la toamnă vor fi evaluaţi în perioada 20 - 29 februarie de specialişti pentru a se stabili cât de pregătiţi sunt ei pentru şcoală. "Evaluarea nu poate viza altceva decât să stabilească dacă un copil poate fi înscris în clasa I, sau el mai trebuie să aştepte şi să fie înscris anul acesta doar în clasa pregătitoare",  a explicat ieri, într-o conferinţă de presă, inspectorul şcolar general Ioan Abrudan.

La nivelul judeţului au fost stabilite 16 centre de evaluare, părinţii urmând să se ducă împreună cu copiii la centrul care este cel mai aproape de casă. În Zalău sunt şapte centre, care vor funcţiona la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă în Educaţie (în incinta Inspectoratului Şcolar), Şcoala "Mihai Eminescu", Şcoala "Simion Bărnuţiu", Şcoala "Iuliu Maniu", Şcoala "Gheorghe Lazăr", Liceul Sportiv "Avram Iancu" şi Şcoala "Corneliu Coposu". La Şimleu Silvaniei sunt două centre - la Şcoala "Silvania" şi la Şcoala "Horea", două sunt şi la Jibou - la Grupul Şcolar "Octavian Goga" şi la Şcoala "Lucian Blaga", şi tot două şi la Cehu Silvaniei - la Şcoala "Andrei Mureşanu" şi La Şcoala Maghiară.

În mediul rural centre de evaluare vor fi la Grupul Şcolar "Ioachim Pop" Ileanda, Grupul Şcolar "Cserey - Goga" Crasna şi Şcoala Zimbor.

Programul de funcţionare a centrelor este cuprins în intervalul orar 10.00 - 14.00.

Evaluarea se face doar la cererea părinţilor şi în prezenţa lor. Rezultatul evaluării se dă, în mod obligatoriu, pe loc.

Reamintim că, potrivit metodologiei în vigoare, pot fi înscrişi în clasa I copiii care îndeplinesc următoarele condiţii: împlinesc 6 ani până la 31 august 2012 şi sunt acum în grupa pregătitoare. Pot fi înscrişi în clasa I şi cei care nu sunt în grupa pregătitoare, dar evaluare indică faptul că sunt pregătiţi psiho-somatic pentru a fi înscrişi în clasa I. În clasa pregătitoare sunt înscrişi copiii care împlinesc şase ani după data de 1 septembrie.

Pentru a nu aştepta "la rând", părinţii sunt sfătuiţi să-şi programeze copilul la evaluare, sunând la telefonul gratuit 0 800 816 260.

Înscrierea în clasa pregătitoare şi în clasa I începe în luna martie.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite