UPDATE Marţi, 13: Copil de opt ani, zdrobit azi într-un accident rutier
0Accidentul a avut loc dimineaţă, înainte de ora 8.00. Copilul a traversat strada printr-un loc nepermis, moment în care a fost lovit de un autoturism.
Potrivit unui buletin de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, accidentul s-a produs la ora 07.05, pe strada Gheorghe Doja din municipiu, în zona Bisericii Ortodoxe “Sfântul Ştefan” din Brădet. G. Ioan, un bărbat de 54 de ani, din Zalău, conducea autoturismul proprietate personală, când a lovit un băiat de 8 ani, care a traversat strada prin loc nepermis. În urma impactului, copilul a suferit leziuni grave şi a fost transportat la Spitalul Judeţean, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Din datele primite de la reprezentanţii biroului de presă al Spitalului Judeţean, copilul a ajuns în Unitatea de Primire a Urgenţelor în jurul orei 7.45, fiind diagnosticat cu traumatism cranian, fractură de femur şi fractură de bazin. A fost supus deja unei intevenţii chirugicale şi nu este exclus să fie transferat la o clinică de specialitate din Cluj Napoca. Deocamdată este stabil şi se află internat în secţia de Anestezie Terapie Intensivă.
UPDATE ora 15.00: Medicii Spitalului Judeţean au luat în urmă cu puţin timp decizia de a-l transfera pe copil la Clinica de Ortopedie şi Chirugie Infantilă din Cluj Napoca.