Copiii care fac copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul minorelor din judeţ  care au născut este cu 40 de procente mai mare faţă de anul precedent. În 2009 au fost 52, iar anul trecut, 84. Aceste cifre se referă doar la mămicile sub 18 ani care au ajuns în atenţia Direcţiei pentru Protecţia Copilului Sălaj, deoarece, potrivit directorului instituţiei, se crede că numărul lor este mult mai mare.

Violeta Milaş, directorul Direcţiei pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sălaj, spune că patru dintre cele 84 de minore care au născut anul trecut şi-au abandonat copiii în spital, după naştere. Şefa DGASPC crede că aceste minore se învârt într-un cerc vicios din care cu greu mai pot ieşi, deoarece multe dintre ele provin din familii în care mama a făcut acelaşi lucru, iar copilul, la rândul lui, va ajunge într-o situaţie asemănătoare. „Multe dintre mamele acestor fetiţe spun că au făcut la fel şi nu li se pare o problemă că fiica merge pe acelaşi drum”, afirmă Violeta Milaş.  Ea crede că bebeluşii respectivi rămân într-o oarecare măsură izolaţi de societate, deoarece vor fi crescuţi de bunici sau de alte rude.


„Valorile tradiţionale s-au pierdut“


Psihologul Adina Florian încearcă să explice creşterea numărului mămicilor minore prin pierderea, de la un an la altul, a valorilor tradiţionale. „Cu trei ani în urmă, un psiholog american ne-a spus că în societatea lor incidenţa gravidităţii la fetele foarte tinere creşte foarte mult, de la un an la altul, afirmând cu multă siguranţă că şi aici va fi la fel, foarte curând. A fost un subiect de meditaţie atunci, însă se pare că s-a adeverit”, spune Adina. Ea explică această situaţie prin faptul că valorile tradiţionale, referitoare la păstrarea virginităţii până la căsătorie, s-au pierdut, iar sarcina la minore a devenit un fenomen scăpat de sub control.
Adina Florian mai spune că sunt din ce în ce mai multe cazuri de fete însărcinate în liceele din Zalău. Multe dintre ele continuă să frecventeze şcoala, ceea ce este un fapt îmbucurător, însă foarte multe renunţă la educaţie. „Depinde în primul rând de atitudinea familiei, dar şi a profesorilor şi anturajului. În societatea noastră subiectele de genul acesta sunt tabu, ele reprezintă o pată pe obrazul familiei, iar acest lucru poate consitui chiar cauza unei asemenea situaţii, prin lipsa de informare”, crede psihologul.


Cauze ale fenomenului


Lipsa de informare, lipsa de comunicare cu familia, fiziologia organismului adolescentelor, care este pregătit pentru sarcină, discrepanţele dintre profilurile afectiv-emoţionale ale fetelor şi băieţilor, toate acestea pot consitui cauze ale fenomenului. „Fetele la vârsta adolescenţei sunt implicate emoţional într-o relaţie, ele caută o relaţie stabilă, în timp ce băieţii nu caută decât să-şi satisfacă nişte nevoi primare. Pe de altă parte, cu toate că, din punct de vedere fizic, adolescentele sunt pregătite pentru procreere, din punct de vedere emoţional nu sunt. În fapt, sunt nişte copii care au nevoie de îndrumare şi de dragoste”, crede psihologul.


Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite