Concert de zile mari la sărbătoarea Şimleului. Direcţia 5 şi Hi-Q cântă pentru sălăjeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia 5, Hi-Q şi Bosquito sunt doar câteva dintre trupele care vor urca în această sâmbătă pe scena din centrul Şimleului, cu ocazia Zilelor Oraşului. După concertul de muzică uşoară de  sâmbătă, duminică vine rândul muzicii populare. Veta Biriş, Alexandra Chira, ansamblul Porolissum şi alţi interpreţi cunoscuţi vor concerta în oraşul  „de sub Măgură”.

Dacă vă doriţi un weekend cu rock, dance, dar şi cu muzică populară şi de petrece, puteţi include în programul dumneavoastră „Zilele Şimleului”. În oraşul sălăjean, situat la 25 de kilometri de Zalău, vor concerta nume mari ale muzicii româneşti, invitate de Primăria Şimleu, care marchează astfel înplinirea a 760 de ani de atestare documentară a oraşului.

Direcţia 5 intră pe scenă de la ora 5


Manifestările dedicate „Zilelor Oraşului” vor începe sâmbătă, de la ora 13.00, la sediul Primăriei cu o şedinţă de consiliu festivă. „De la 16.45 vom da startul oficial pentru sărbătoare. Imediat după deschiderea Zilelor Oraşului, de la ora 17.00, pe scena care va fi amplasată lângă „Podul de Fier”, în centrul oraşului, vor urca membrii formaţiei Direcţia 5. Recitalul lor începe atât de devreme pentru că mai au de ajuns la un concert în aceeaşi seară”, explică Septimiu Ţurcaş, primarul oraşului Şimleu Silvaniei.

După rockerii de la Direcţia 5 vor urma trupe locale, printre care şi Whisper a Casei de Cultură Orăşeneşti Şimleu, şi Bosquito. „Seara se va încheia cu recitalul celor de la Hi-Q, iar la ora 23.00 centrul oraşului va fi luminat de focurile de artificii”, mai spune Ţurcaş.

Festival de folclor în a doua zi de sărbătoare

Ziua de duminică este dedicată celor care preferă muzica populară şi de petrecere. Practic, Zilele Oraşului coincid în acest an cu Festivalul de Folclor „La Fântâna Dorului”, astfel că duminică centrul Şimleului va fi „ocupat” de cei peste 200 de participanţi la festival. „Vorbim despre ansambluri folclori care vin din întreaga ţară, dar şi din comunităţile româneşti din Ucraina, Republica Moldova şi Serbia. La ora 13.30 va avea loc parada portului popular, iar de la 18.45 va începe concertul de deschidere al festivalului. Pe scenă vor evolua interpreţii şi orchestra ansamblului Porolissum, dar şi artişti de renume precum Veta Biriş, Matilda Pascal Cojocăriţa, Alexandra Chira sau Vlăduţa Lupău”, declară Ţurcaş.
Pe tot parcursul celor două zile de sărbătoare, participanţii se vor putea înscrie la concursuri de volei, minifotbal şi şah.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite