Colegiul "Silvania" are 27 de absolvenţi de nota 10. Vezi aici cine sunt şi imagini de la festivitatea de absolvire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După recordul de anul trecut, când CNS a avut 36 de absolvenţi de 10, din care cinci au avut nota maximă pe tot parcursul liceului, nici promoţia din acest an nu s-a lăsat mai prejos: au fost 27 de medii zece şi opt şefi de promoţie.

Seria rezultatelor spectaculoase ale absolvenţilor Colegiului Naţional „Silvania” continuă. După ce promoţia de anul trecut a uimit cu cele 36 de medii de 10 cu care tot atâţia elevi au încheiat clasa a XII-a (din care 27 dintr-o singură clasă!), anul acesta 27 de absolvenţi au reuşit media perfectă. În plus, dacă anul trecut „doar“ cinci absolvenţi reuşeau să termine tot liceul (clasele IX-XII) cu 10, acum această performanţă au realizat-o opt dintre elevi.

Şapte fete şi un băiat – şefi de promoţie

image

Claudia Pop, "olimpica de serviciu" a Zalăului, va învăţa din toamnă la Cambridge

Printre cei opt absolvenţi cu 10 pe linie în tot liceul se numără şi Claudia Pop, tânăra care a devenit cunoscută după ce a participat şi a obţinut medalii la ultimele patru ediţii ale olimpiadelor internaţionale „Ştiinţe pentru Juniori”  şi de chimie. Claudia va studia din toamnă la Cambridge, Marea Britanie.
Tot cu 10 au încheiat liceul şi Andrea Baczo (clasa a XII-a H), Alma Laszlo (XII B), Elena Câmpean (XII C) şi patru absolvenţi din clasa a XII-a I (Filologie): Cristina Feşteu, Mădălina Hăşmăşan, Paula Stroian şi – singurul băiat din „spuma spumelor” de la CNS – Alexandru Goron.

Clasa a XII-a I, din nou cea mai tare



După isprava de anul trecut a clasei XII I, profil filologic, unde 27 din cei 30 de elevi au încheiat ultimul an de liceu cu media 10, şi în acest an tot clasa de „filo“  a ieşit în faţă cu mediile cele mai mari. Filologii au obţinut o medie generală pe clasă de 9,76, opt dintre ei încheind anul cu media 10, dintre care patru reuşind această perfomanţă şi în clasele anterioare ale liceului. În topul claselor cu cele mai mari medii urmează XII C, cu cinci medii de 10 (media generală a clasei 9,62), XII E, cu patru (9,44 – media generală), şi XII A, cu trei (9,56).

„Este o generaţie foarte, foarte bună”

image
image

Directorul CNS, Vasile Bulgărean, spune că, la fel ca şi generaţia de anul trecut, şi cea de acum este una „foarte, foarte bună“. „Singura diferenţă este că generaţia de anul trecut a strând foarte mulţi copii foarte buni într-o singură clasă, clasa de filologie, pe când la promoţia de acum a fost distribuţia un pic mai altfel, mai omogenă”, explică el.

image

Fetele din clasa de Ştiinţe ale Naturii, care majoritatea se vor viitoare studente la Medicină, au venit la festivitate costumate în asistente medicale

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite