Codruţa Puşcaş, „vrăjitoarea“ din biroul de presă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De şase ani este purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău. Spune că este întotdeauna deschisă la provocările presei, încercând cu adevărat să răspundă tuturor întrebărilor şi informaţiilor cerute, chiar dacă multe dintre ele sunt incomode.

I s-a spus odată că este bine să-şi apropie presa, dar că nu trebuie să dezvolte relaţii de prietenie cu jurnaliştii. Nu este de acord cu asta. Crede că prietenia şi încrederea dezvoltă avantaje de ambele părţi: foloseşte atât imaginii instituţiei pe care o reprezintă, cât şi nevoii de informaţie a publicului.


Echilibru între negativ şi pozitiv


„Trebuie găsit un echilibru între nevoia de informare a oamenilor şi protecţia drepturilor pacientului. Dacă stabileşti o relaţie de colaborare cu ziariştii pe termen lung, faci eforturi să le răspunzi la întrebări şi le oferi informaţiile cerute, în momentul în care ai un eveniment pozitiv, te ajută şi jurnaliştii. Participă şi scriu despre asta, chiar dacă evenimentele pozitive fac o audienţă mai mică decât chestiunile negative şi de scandal. O situaţie negativă care apare îţi poate distruge munca de ani de zile. De aceea, încerc tot timpul să aduc în faţă şi lucrurile bune care se întâmplă în cadrul spitalului”, explică purtătorul de cuvânt. Este adeptă convinsă a unei comunicări bune, eficiente, în timp real. Crede că, din moment ce oamenii reţin lucrurile negative mult mai bine decât pe cele pozitive, este nevoie de un efort în plus pentru a contrabalansa această situaţie.


Îi plac copiii


Un aspect important al vieţii Codruţei este dragostea pentru copii. Îi place să fie ca ei, să fie cu ei. A găsit o modalitate de a face acest lucru, organizând petreceri pentru cei mici, o activitate care o face la fel de fericită ca şi pe beneficiarii ei. Fiind ea însăşi, după cum afirmă, o fire copilăroasă şi veselă, se integrează foarte bine în atmosferă, iar rolurile de vrăjitoare sau de clown pe care şi le asumă o prind de minune.
„Cu copiii e mai dificil decât cu jurnaliştii. Dacă ai greşit un pic şi nu ai intrat în mintea lor, îţi întorc spatele şi nu-ţi mai dau nici o şansă. Trebuie să fii mult mai diplomat cu ei, să faci tot timpul ceva nou, şi cu ambele categorii trebuie să acţionezi rapid. ”
Spune că organizarea de peterceri pentru copii este o activitate relaxantă. Îi este foarte uşor să intre în mintea lor. Are o fire copilăroasă, despre care spune că, uneori, poate fi un defect. Dar consideră că este frumos să te joci. „Şi, pe lângă asta, am foarte mari satisfacţii atunci când fug copiii după mine pe stradă strigându-mă“, mai spune „vocea“ de la spital.


Ce îi place:
Îi plac mult animalele. Are câini, pisici, iar la un moment dat a avut şi o crescătorie de chinchilla (animale din America de Sud). Bineînţeles, iubeşte mult copiii. Îi plac călătoriile şi ieşirile în aer liber. „Cu cât mai multe păsărele şi cu cât mai multă linişte, cu atât bine”, spune ea. Îi plac provocările, de care are parte tot timpul. Îi mai plac marea şi motocicletele.


Ce nu îi place.
Îi displac oamenii supăraţi, încruntaţi, trişti. De aceea, atunci când întâlneşte astfel de oameni, încearcă mereu să-i însenineze, să-i facă să râdă. Nu-i place falsitatea, aroganţa. Nu agrează generalizările.


Întrebări şi răspunsuri.


Nu-ţi plac generalizările. La ce te referi?
C.P.: La mai multe lucruri, însă, în special la locul meu de muncă, spitalul. Ştiu că i s-a format o imagine nu foarte  bună şi acest lucru mă deranjează, deoarece nu este reală. Bineînţeles, există aici persoane competente şi mai puţin competente, bune şi mai puţin bune, însă nu este corect să generalizezi.


Cum rezolvi problemele ivite la locul de muncă?
C.P.: 80 la sută dintre problemele care apar pot fi rezolvate printr-o comunicare eficientă şi, mai ales, cu zâmbetul pe buze. În felul acesta, cred eu, îţi faci mulţi prieteni.

Profil:
Născută: 1 martie 1976, Zalău
Studii: Facultatea de Drept Cluj, Facultatea de Ştiinţe Economice Zalău
Familie: Necăsătorită

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite