Claudiu Costinaş, elevul lui Ioan Bocşa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul contact cu muzica l-a avut încă de mic, în corul bisericii „Sfânta Vineri”, din Zalău. Astăzi, Claudiu este student la Conservatorul din Cluj şi cântă în formaţiile conduse de marele Ioan Bocşa.

Avea 12 ani când a ajuns pentru prima dată în corul „Lumină Lină” al bisericii Sfânta Vineri, din Zalău. Spune că a ajuns acolo mai mult din întâmplare, iar meritul îi aparţine, în primul rând, mamei sale, care cânta deja în corul bisericii.


Profesie din pasiune


În cor a întâlnit dascăli şi elevi ai Liceului de Artă „Ioan Sima”, care l-au îndrumat către o carieră muzicală. „La 14 ani m-am gândit să iau în serios muzica şi m-am gândit că pot să fac o profesie din pasiunea mea. M-am înscris la Secţia de muzică populară, pentru că îmi plăcea folclorul şi îi ascultam cu plăcere pe interpreţii consacraţi ai genului”, explică tânărul artist.
Primele piese cu care a debutat le-a auzit în satele de unde provin părinţii săi, din zona Codrului şi a Văii Barcăului. „Din păcate, astăzi nu prea mai putem vorbi de muzică populară autentică. Publicul nu mai cere muzică adevărată, aşa că interpreţii sunt obligaţi să facă unele compromisuri şi să-şi adapteze repertoriul după tendinţele pieţei muzicale“, spune Claudiu.


„Feciorul care-i fecior“ pe banii părinţilor


Anul trecut, Claudiu a înregistrat şi primul său album, care conţine opt piese. Interpretul susţine că albumul a apărut numai datorită părinţilor săi, care l-au sprijinit financiar. „E foarte greu să scoţi un album. Costurile sunt mari, iar firmele sau oamenii cu bani nu se prea înghesuie să-i ajute pe artişti. Mai în glumă, mai în serios, vreau să le transmit celor care pot să ajute că lista mea rămâne deschisă”, adaugă Claudiu.
Student în anul I la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, din Cluj, Claudiu cântă şi în ansamblurile „ Mărţişorul” şi „Icoane”,  coordonate de cunoscutul interpret de muzică populară Ioan Bocşa, care este şi profesor la conservatorul clujean. „La Conservator vreau să mă specializez pe Pedagogie Muzicală, deoarece, după terminarea studiilor vreau să revin în Zalău şi să mă angajez ca profesor de muzică la una dintre şcolile din municipiu. Îmi doresc ca, peste câţiva ani, să pot preda canto popular”, mărturiseşte artistul.



Profil.
Născut. 16 decembrie 1990. Zalău
Studii. Student în anul I la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj.
Familie. Are un frate


Ce-i place?


Pe lângă muzică, Claudiu spune că este un pasionat al calculatorului şi îi place să navigheze pe internet. Punctualitatea este, în opinia artistului, principala calitate umană. „Sunt un tip punctual, aşa că am aceeaşi pretenţie şi de la cei din jurul meu“, spune interpretul de muzică populară.


Ce nu-i place?


Artistul susţine că nu poate suporta oamenii cu două feţe, indivizii duplicitari, care îţi zâmbesc în faţă, dar nu au nicio mustrare de conştiinţă în a te „înjunghia pe la spate”, când interesele le-o cer. Fire destul de irascibilă, Claudiu mai spune că nu-i place să fie enervat fără motiv.

Întrebări şi răspunsuri


Îţi poţi câştiga existenţa doar ca interpret de muzică populară?
Cu siguranţă, nu. Numai din muzică populară nu se poate trăi. M-am gândit şi eu la acest lucru şi tocmai de aceea mă specializez şi pe pedagogie muzicală. Vreau să devin profesor, să am un salariu sigur, chiar dacă redus, şi să-mi completez veniturile şi ca interpret de muzică populară.

Mai există muzică populară autentică?


Deşi îmi pare rău să o spun, aproape niciunul dintre artiştii consacraţi nu mai cântă muzică populară autentică. Şi asta din simplul motiv că publicul nu mai cere aşa ceva. Pe de altă parte, muzică populară autentică este mult mai puţin promovată pe canalele de profil, la radio sau televiziune.



Zalău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite