Sălăjeanul Chike Onyejekwe, „Pantera neagră” din handbalul românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Născut din tată nigerian şi mamă româncă, Chike a făcut primele opt clase în Măerişte. Pasionat de sport de mic, „pantera neagră“ a devenit un handbalist de primă mână, semnând, de la 1 iulie, un contract cu HCM Constanţa, campioana României.

De mic a fost pasionat de sport, iar când a terminat şcoala generală în localitatea sălăjeană Măerişte a decis că va îmbrăţişa o carieră în domeniu, atâta doar că nu ştia în ce ramură. A dat probe de fotbal, handbal, volei şi baschet la Liceul Sportiv de la Cluj-Napoca, fiind îndrumat spre handbal datorită înălţimii şi abilităţilor sale.

„Am jucat în competiţii interşcolare, mi-a plăcut mult şi am hotărât să fac performanţă în handbal”, spune Chike, care la nici 24 de ani a evoluat atât pentru naţionala de juniori, cât şi la seniori.

Tânărul sportiv apreciază că cel mai fericit moment din cariera sa l-a reprezentat prima convocare la seniori. „Am jucat şi pentru naţionala de juniori, dar nu se poate compara. Atunci m-am simţit cel mai împlinit, era rodul muncii mele, al coechipierilor şi al antrenorului, desigur”, adaugă handbalistul.

„Fiecare e bun în felul său“

Spune că nu suferă de grandomanie, de vedetism, recunoscând meritele tuturor; iar dacă nu este chemat la lotul naţional pentru un meci, afirmă că este un motiv în plus să se ambiţioneze şi să muncească mai mult. Nicidecum nu se simtre frustrat. „Fiecare e bun în felul său. În cercurile în care mă învârt eu, între sportivi nu se poartă pică, în niciun caz pentru bani, salarii, care, de altfel, sunt confidenţiale”, afirmă Onyejekwe.

I-ar plăcea să evolueze în campionate puternice, precum cele din Germania, Franţa sau Spania, ca să cunoască mentalitatea de „afară”. Însă nu s-a gândit niciodată până acum să părăsească definitiv ţara, admiţând şi că e prea devreme ca să-şi facă planuri pentru etapa de după încetarea carierei de sportiv. „Dar cei mai mulţi sportivi de performanţă care au jucat afară s-au întors tot aici, la locurile natale”, adaugă tânărul handbalist.

Plănuieşte o familie frumoasă şi un trai obişnuit

Chike nu are un plan bătut în cuie despre cum va arăta viitorul său. Dacă mai visa uneori, în copilărie, să devină cântăreţ pentru vizibilitatea şi popularitea de care se bucură artiştii, a făcut o alegere mai practică. „Am terminat un liceu şi o facultate cu profil sportiv, aşa că mi-am dorit pentru continuarea studiilor să înaintez pe alt domeniu. Mi-ar fi plăcut marketing sportiv, dar nu exista secţie la Bacău, aşa că fac un master în management şi marketing general”, declară handbalistul. Când va veni momentul să se retragă din sportul de performanţă, spune că ar dori să pornească o afacere, să se stabilească la casa lui, să întemeieze o familie frumoasă. Iar cu banii pe care îi câştigă şi îi va câştiga, să asigure familiei sale un trai obişnuit, decent, deloc extravagant.

De la 1 iulie, sălăjeanul Chike Osita Onyejekwe va juca extremă stângă pentru Handbal Club Municipal (HCM) Constanţa, echipa campioană a României, după ce a petrecut patru ani la Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău.

Ce-i place?

Îi place sportul, iar dacă nu face mişcare chiar şi în vacanţă, nu se simte în apele sale. Aşa s-a obişnuit încă din copilărie, când ieşea să bată mingea oricând, numai să nu stea în casă. Când are timp liber savurează filmele, muzica şi ieşirile cu prietenii. Din păcate se întâmplă prea rar să găsească timp de petrecut cu persoanele dragi.

Ce nu-i place?

Nu-i plac oamenii cu prea multe aere şi nici „băgăcioşii” care se interesează prea mult de soarta sa: cu ce haine se îmbracă, pe unde circulă sau cu cine. Detestă indiscreţiile. Îi displace monotonia. Niciodată nu discută despre bani, pentru că îi creează un disconfort total.

Întrebări şi răspunsuri

De unde vine porecla „pantera neagră”?

C.O.: Nu ştiu, sincer am auzit-o prima dată la un comentator în timpul unui meci la Bacău, după care am văzut că a fost preluată şi în presa sportivă. Am mai multe porecle, printre colegi mi se mai spune „ţigan” sau „negru”, dar nu sunt cu nimic deranjante, câtă vreme sunt spuse în glumă.

Ce ar reprezenta pentru tine un viitor de antrenor la Zalău?

C.O.: Ar fi o mândrie. Dar cum în Zalău nu există o echipă de handbal masculin, ar trebui pornit totul de la zero, de la copii, juniori, lucru pentru care e necesar sprijin financiar. Pe copii trebuie să ştii să-i atragi, să-i motivezi, să le oferi ceva. Metodele dictatoriale nu mai merg.

Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite