Cenaclul "Silvania" are un nou preşedinte, după ce profesorul Iuliu Suciu a încetat din viaţă. Vezi cine este

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iuliu Suciu a fost preşedintele cencalului timp de 30 de ani
Iuliu Suciu a fost preşedintele cencalului timp de 30 de ani

Membrii Cenalcului literar "Silvania" are de ieri un nou preşedinte.

La Casa de Cultură a Sindicatelor Zalău a avut loc ieri, 20 septembrie, prima şedinţă a Cenaclului „Silvania” după încetarea din viaţă a profesorului Iuliu Suciu, cel care, vreme de aproape 30 de ani, a fost preşedintele acestui cenaclu. Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Centrului pentru Cultură, membrii cenaclului l-au ales, în unanimitate, ca nou preşedinte pe profesorul Marcel Lucaciu, inspectorul şcolar de limba şi literatura română. Ca secretar a fost reconfirmat Daniel Hoblea.

image


La această şedinţă a citit, un grupaj de versuri, Maria Patricia Birtocean, studentă în anul trei a Facultăţii de Filologie din Cluj, secţia germană-română, care, pe perioada când era elevă la CNS Zalău, a publicat două volume de versuri, Apă şi sânge (2007) şi Anima Mundi (2008), ambele apărute la Editura Pro-Transilvania din Bucureşti.

Reamintim că regretatul profesor Iuliu Suciu s-a stins din viaţă în 12 iunie, din cauza unor probleme grave de sănătate. Născut în urmă cu aproape 74 de ani, în 30 august 1938, în judeţul Cluj, Iuliu Suciu a ajuns fiind repartizat ca profesor suplinitor în localităţile Stârciu şi Horoatu Crasnei după ce a absolvit Şcoala Normală din Gherla. După examenul de stat a fost numit profesor la Şcoala medie din Jibou. La Zalău a ajuns la înfiinţarea judeţului Sălaj, când a fost numit inspector de limba română la Inspectoratul Şcolar Judeţean.

 Povestea cu primăria municipiului a început imediat după Revoluţia din decembrie 1989, când a intrat în grupurile de lucru care se străduiau să pună puţină ordine în lipsa de ordine generală. „În primele zile după alungarea Ceauşeştilor, atmosfera generală era în pragul delirului – bucurie, exuberanţă, dorinţă de comunicare, dar exista şi un anumit haos în viaţa comunităţii. De exmplu, se dădeau afară, prin vocea poporului, directori de la o anumită întreprindere, doar pentru ca să fie aşteptaţi de salariaţii din altă parte şi numiţi în funcţie”, povestea profesorul, pentru Adevărul de Seară, în 2010. În 6 ianuarie 1990 a fost desemnat să ocupe funcţia de primar pentru o perioadă de trei luni, însă a fost nevoit să-şi prelungească mandatul cu încă pe atât; după care au fost organizate alegeri. „Nu, nu m-am gândit să candidez. Eram în acelaşi timp director al Liceului Pedagogic şi primar neremunerat, nu puteam să rămân în continuare «angajat la doi stăpâni». Şi cum munca didactică reprezenta o prioritate, am considerat că am fost suficient timp antrenat în viaţa politică şi administrativă a judeţului”, şi-a mai amintit el.

Numele Cenaclului Literar "Silvania", ce funcţionează pe lângă Casa de Cultură a Sindicatelor Zalău, este sinonim cu numele lui Iuliu Suciu, nu numai pentru că este membru fondator al acestei grupări culturale, dar a şi condus-o aproape neîntrerupt de-a lungul celor 35 de ani de existenţă. Chiar săptămâna trecută a lucrat, împreună cu colegii săi de cenaclul, la finalizarea Concursului de creaţie literară pentru elevi, ajuns la ediţia a XVII-a. Nu a mai apucat să participe la festivitatea de premiere a câştigătorilor, fiind internat cu o zi înainte la spital din cauza unei grave probleme de sănătate.



Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite