Cei mai bine plătiţi medici de familie din Sălaj câştigă lunar peste 10.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul loc în topul medicilor de familie cu cele mai mari venituri este ocupat de un doctor de la ţară, care în decembrie 2010 a primit de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Sălaj  suma de 14.295 de lei.

Medicii de familie din judeţ câştigă, lunar, între 4.250 şi 14.295 de lei. Ei sunt acum nemulţumiţi că prevederile noului contract cadru le-ar reduce veniturile, în medie, cu 15 – 20 la sută.

Potrivit doctorului Dana Cordea, medic şef al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Sălaj, cea mai mare sumă decontată unui medic de familie în judeţ a fost, în luna decembrie a anului trecut, de 14.295 de lei. „Este vorba despre un medic de familie din mediul rural, care are înscrişi pe lista sa 3.246 de pacienţi. El are şi un medic angajat“, a explicat Dana Cordea. Locul doi în clasamentul celor mai bine plătiţi medici de familie din judeţ este ocupat tot de un doctor de la ţară, care, în aceeaşi lună, a primit de la CJAS Sălaj suma de 13.131 de lei. Potrivit medicului şef al Casei, el are 3.126 de pacienţi înregistraţi. Al treilea ca şi sumă decontată este un alt medic din mediul rural, care a primit 11.828 de lei, având înscrişi 3.297 de pacienţi.

Cel mai mic venit: 4.250 lei


Cele mai mici venituri din medicina primară sălăjeană sunt realizate tot de medici de la ţară. Potrivit reprezentantului CJAS, cea mai mică sumă, de 4.250 de lei, a fost decontată în luna decembrie unui medic din mediul rural nou-venit în localitate, care nu are înscrişi decât 742 de pacienţi. Următorul este un medic cu 1.030 de pacienţi şi care a primit 4.305 de lei, iar al treilea de la coadă este un medic de familie cu 998 de pacienţi şi cu 5.381 de lei primiţi în decembrie de la Casa Judeţeană de Asigurări.

Din aceşti bani, medicii de familie trebuie să plătească salariile asistenţilor medicali şi să întreţină cabinetele. Potrivit Lilianei Gyongyver Todor, medic de familie în Crasna, acestea cheltuieli pot să ajungă, în medie, chiar şi la 5.000 de lei pe lună. Dacă la un medic cu pacienţi puţin, această sumă este greu de suportat, pentru cei din vârful clasamentului rezultă, însă, o diferenţă destul de mare pentru a asigura un venit lunar de invidiat.

Noul contract - cadru de asigurare a asistenţei medicale, ce va intra în vigoare de la 1 aprilie, taie, însă, din veniturile medicilor de familie. Potrivit doctorului Dan Medve, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Sălaj, reducerea va fi cuprinsă, în medie, între 15 şi 20 la sută şi va rezulta, în special, din reducerea punctului ce se decontează ca finanţare „per capita“. Valoarea acestuia scade de la 4,5 lei cât era anul trecut, la 2,56 de lei, acum. Este vorba despre acea parte a finanţării care este acordată medicilor de familie în funcţie de numărul de pacienţi înscrişi pe listă, indiferent dacă pacienţii respectivi au fost consultaţi sau nu în luna sau chiar anul în cauză.

În plus, de anul acesta, finanţarea „per capita“ va reprezenta 50 la sută din finanţarea medicinei primare, faţă de 70 la sută în 2010 şi faţă de 90 la sută în anii anteriori. Pentru diferenţa de 50 la sută, medicii de familie vor fi plătiţi în funcţie de numărul de consultaţii, mai exact cu 19,5 lei pentru fiecare consultaţie la domiciliul pacientului şi cu 7,15 lei pentru consultaţiile de la cabinet.

Cifră: 112 medici de familie au încheiat în 2010 contracte cu Casa Judeţană de Asigurări de Sănătate Sălaj

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite