Ce a promis Ungureanu companiei Michelin pentru a investi în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru al Economiei din Cabinetul Ungureanu, sălăjeanul Lucian Bode, susţine că la plecarea sa din minister discuţiile dintre reprezentanţii guvernului şi cei ai companiei franceze, care are în plan o investiţie şi caută acum o ţară în care să o facă, erau avansate şi pe drumul cel bun, adică ar fi şanse ca această investiţie să se facă în România, preferabil la Zalău, unde Michelin mai are două fabrici.

Anunţul că Michelin are în plan o mare investiţie şi că Ministerul Economiei duce tratative cu reprezentanţii companiei pentru ca această investiţie să se facă în România, şi nu oriunde, ci la Zalău, a fost făcut tot de Lucian Bode, în cadrul unei vizite pe care a făcut-o în Sălaj, în calitate de ministru al Economiei, la începutul lunii aprilie. Vineri, 11 mai, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul organizaţiei judeţene Sălaj a PDL, al cărei preşedinte este, Lucian Bode a acceptat să lămurească stadiul acestor tratative, care dacă ar fi finalizate cu succes, ar însemna o serioasă gură de oxigen pentru economia Sălajului şi nu numai.

"Compania Michelin ne-a contactat de nivel de director general pe România. Am avut o discuţie aplicată cu dânşii vizavi de activitatea lor din România şi din alte ţări. I-am rugat atunci să ne trimită o scrisoare oficială în care să ne spună, în scris, despre investiţia pe care vor să o facă. pe baza scrisorii transmise de ei, le-am solicitat lui Bogdan Drăgoi, ministrul Finanţelor, şi lui Leonard Orban, ministrul Afacerilor Europene un punct de vedere privind modalităţile prin care guvernul poate sprijini Michelin să facă această investiţie", a explicat Bode.

Ajutor de stat şi fonduri europene pentru formare profesională

Potrivit acestuia, fostul ministru al Finanţelor s-a angajat să ofere companiei un ajutor de stat, al cărui cuantum urmează să fie stabilit în funcţie de numărul de locuri de muncă pe care investiţia le va crea, dar şi în funcţie de valoarea investiţiei. La rândul său, Leonard Orban a anunţat - susţine Bode - că ministerul pe care îl reprezintă este dispus să sprijine compania cu fonduri europene pentru instruirea angajaţilor.

"Semnalul primit de la Michelin după prezentarea acestor lucruri a fost unul pozitiv, declarându-se bucuroşi că Guvernul României se angajează să-i sprijine", a precizat Lucian Bode.

Avertisment pentru Guvernul Ponta

"Am convingerea că decizia în board-ul Michelin se va lua în curând. Avertizez Guvernul Ponta să nu blocheze acest sprijin promis de Guvernul Ungureanu pentru ca Michelin să aleagă România, să aleagă Zalăul", a încheiat el.

Compania franceză mai are două fabrici la Zalău - Michelin Silvania, unde se fabrică anvelope, şi Michelin RomSteel Cord, unde se face cordul metalic ce se încorporează în aceste anvelope. Pe lângă cele două fabrici de la Zalău, Michelin mai are una în România şi la Floreşti, judeţul Prahova.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite