Cât i-a costat criza pe şefii de la Interne Sălaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii poliţiştilor, jandarmilor şi pompierilor din Sălaj au mers «pe minus» anul trecut la capitolul bani încasaţi. Iosif Ghiurca, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Sălaj, a adus acasă, în 2010, cu 1.000 de lei mai puţin în fiecare lună, comparativ cu ce a câştigat în anul precedent.

 „A fost un an dificil şi pentru mine, ca şi pentru toţi colegii mei. Totuşi, nu cred că e cazul să ne plângem chiar noi, şefii de inspectorate“, a declarat, pentru „Adevărul“, Iosif Ghiurca.

Topul salariilor  de la Interne

Aproape aceeaşi diminuare a suferit-o şi Adrian Chichişan, în vreme ce veniturile salariale lunare ale lui Vasile Bocea, şeful de la Jandarmi, s-au redus cel mai puţin, cu aproximativ 439  de lei. Bocea are de plătit şi două credite bancare, care totalizează 128.000 de euro, şi spune că trebuie să-şi gestioneze foarte atent banii. „Ca militar, eu nu-mi permit să fac prea multe comentarii, dar  vă pot spune că salariul îmi ajunge exact la limită, cu cheltuieli şi rate la bănci“, explică Bocea. Cu toate că a pierdut, lunar, aproximativ 1.000 de lei din salariu în 2010, Iosif Ghiurca a dus în fiecare lună acasă peste 7.100 de lei. Pe locul al doilea se situează Vasile Bocea, şeful de la Jandarmi, cu un venit lunar de aproape 4.800 de lei. La coada clasamentului se află Adrian Chichişan, şeful ISU Sălaj, care a primit în fiecare lună mai puţin de 3.400 de lei.

Practic, Chichişan a câştigat de două ori mai puţin decât Iosif Ghiurca, omologul său de la Poliţie. „După cum puteţi observa, salariul meu este cel mai mic, în comparaţie cu al colegilor mei. Dar nu avem ce face. Mergem înainte şi aşteptăm vremuri mai bune“, a spus şeful pompierilor. Niciunul dintre şefii subunităţilor de la Interne din Sălaj nu stă la bloc. Toţi trei şi-au construit ori şi-au cumpărat şi renovat case în Zalău. Vasile Bocea şi-a cumpărat, în 2003, o casă de 200 de metri pătraţi, iar Adrian Chichişan a început, din 2007, să-şi construiască o casă de 220 de metri pătraţi, tot în municipiu.
De departe, cea mai frunoasă casă o are Iosif Ghiurca. El a cumpărat, în 2003, un fost un conac din secolul al XIX-lea, de 160 de metri pătraţi, situat pe strada Cloşca, aproape de centrul oraşului. Ghiurca spune că din banii investiţi în renovarea casei i-ar fi ajuns să-şi cumpere una nouă.
Achiziţionarea sau renovarea caselor i-a costat bani frumoşi pe cei trei şefi de instituţii din Ministerul Administraţiei şi Internelor, astfel că toţi, fără excepţie, s-au îndatorat în bănci. Campion la capitolul „Datorii“ este Vasile Bocea, şeful Jandarmeriei, care are de plătit, până în 2033, două credite de 128.000 de euro. Omologul său de la Poliţie, Iosif Ghiurca, are de achitat un împrumut de 50.000 de euro în următorii 11 ani, iar Adrian Chichişan este dator la două bănci cu 10.500 de euro, ce trebuie achitaţi până anul viitor, respectiv 37.000 de lei scadenţi în 2020.

Veniturile celorlalţi bugetari din Sălaj

În comparaţie, şeful Serviciului Medicină Legală, Liviu Oroianu, a câştigat anul trecut 110.000 de lei, şefa DSP Sălaj, Ligia Marincaş, a încasat 28.757 de lei, iar directorul de la Protecţia Consumatorului, Claudiu Silaghi, a primit 17.706 de lei. Un alt bugetar, şeful Inspectoratului Şcolar, Ioan Abrudan, a încasat 36.000 de lei.


Cifră


97.353
de lei a fost câştigul net, încasat în 2009 de către şeful Poliţiei Sălaj, Iosif Ghiurca

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite