Carmen Ardelean s-a îndrăgostit de la-nceput de Zalău şi aici a rămas

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când a păşit pentru prima oară în Zalău a simţit că este acasă. Din 2002 este profesor de literatură aici şi ţine minte ce notă a lua la bacalaureat fiecare elev al ei.

Este soţie de cadru militar, iar în urmă cu 10 ani soţul ei a fost detaşat pentru o perioadă de trei luni în Sălaj. Atunci amândoi au simţit că aparţin acestui loc. „Când am intrat în Zalău prima dată, venind să-l vizitez, am avut sentimentul că sunt acasă, ceea ce nu am simţit niciodată în Alba Iulia. Acelaşi sentiment l-a avut şi el“, povesteşte ea. În consecinţă, după două săptămâni s-au mutat aici, în termen de trei luni am cerut detaşarea, iar în septembrie Carmen era deja profesoară la liceul pedagogic.


Nostalgia după Şincai
În 2002, ea a devenit profesor titular de limba şi literatura română, iar în prezent predă la Liceul Pedagogic „Gheorghe Şincai“. Cel mai frumos compliment pe care l-a primit, apreciază ea, a venit din partea unei eleve care i-a spus că ori de câte ori citeşte – o lecţie sau un roman – citeşte cu vocea profesoarei de română. Carmen afirmă că ţine minte nota pe care a luat-o fiecare elev la bacalaureat, din momentul în care a avut prima generaţie de absolvenţi.


 Poet şi critic
Carmen Ardelean a debutat liric în 2008. A cochetat cu poezia şi în vremea facultăţii, însă cea mai mare inspiraţie a avut-o în perioada maternităţii. „Am stat acasă patru ani, atunci mi s-au ordonat toate în minte, şi în privinţa criticii literare“, explică tânăra. Ulterior, consideră ea, nu şi-a mai găsit „starea“ pentru poezie: „Mi-e şi mai dragă creaţia altora decât creaţia mea“. Carmen demonstrează pasiunea ei pentru critică prin colaborările ei la revistele culturale „Caiete Silvane“ şi „Cetatea culturală“ (Cluj). În cursul acestei săptămâni i s-a propus colaborarea la „Pro Saeculum“ (Focşani) şi „Vatra Veche“ (Târgu Mureş).


Ce-i place
În mod evident, îi place să citească. „Din păcate o fac întotdeauna cu ochiul criticului, nu cu aceeaşi detaşare ca pe vremuri“, mărturiseşte Carmen. A vrut iniţial să studieze geografia, întrucât este pasionată de natură. „Călătorim foarte mult, la munte şi în Deltă, şi eu şi soţul meu fiind mari pescari. Pe fiul meu Andrei l-am conceput la cota 1.400, în Bucegi“, spune tânăra. Îndrăgeşte oamenii deschişi şi sinceri.


Ce nu-i place
Nu-i plac munca zadarnică şi grija zilei de mâine. „Nu mi-am dorit niciodată mai mult decât confortul minim, strictul necesar pentru un trai decent“, afirmă ea, adăugând că instabilitatea este un mare factor de stres. „Îmi place stabilitatea pe drumul pe care merg“. Îi displace să se trezească dimineaţa, deşi are insomnii matinale de o vreme. Profită de acestea pentru a lectura.


Profil
Născută: 23 aprilie 1975, Alba Iulia
Studii: Facultatea de Literatură, Istorie şi Jurnalism „Lucian Blaga“ Sibiu; doctorand în filologie; bursa Comenius (Vichy, Franţa, 2010) – seminar formator de formatori
Familie: căsătorită, doi copii – Andrei şi Delia

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite