Când începe, totuşi, anul şcolar. Vezi programul festivităţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Festivităţile încep peste tot de la ora 9.00
Festivităţile încep peste tot de la ora 9.00

Managerii unităţilor de învăţământ din Sălaj, reuniţi ieri în şedinţă de lucru la Inspectoratul şcolar, au decis ca festivităţile de deschidere a noului an şcolar să aibă loc simultan în toate şcolile.

Potrivit precizărilor primite de la inspectorul şcolar general Gheorghe Bancea, s-a luat ieri decizia ca în toate unităţile de învăţământ festivităţile de deschidere a noului an şcolar să fie organizate luni, 17 septembrie, de la ora 9.00. Decizia vine după ce în jurul datei de începere a şcolii au existat nelămuri, neştiindu-se cu exactitate dacă festivităţile vor avea loc luni, 17, sau sâmbătă, 15 septembrie.

Reamintim că şcoala ar fi trebuit să înceapă încă de luni, 10 septembrie, însă din cauza problemelor cu asigurarea mobilierului şi a învăţătoarelor pentru clasele pregătitoare s-a luat, la nivel naţional, decizia amânării cu o săptămână a revenirii copiilor în bănci.

Următoarea vacanţă, valabilă numai pentru micuţii de la grădiniţă şi pentru elevii din învăţământul primar, va fi în perioada 5 - 11 noiembrie. Vacanţa de iarnă este programată de sâmbătă, 22 decembrie până duminică, 13 ianuarie, iar cea de primăvară, din 6 până în 21 aprilie.

Vacanţa mare începe în 2013 în 22 iunie (o zi de sâmbătă) şi se încheie în 15 septembrie (duminică).


Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite