Bolnavii din Sălaj vor fi trataţi din Ungaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul Judeţean s-a asociat cu unităţi similaredin Ungaria pentru a putea accesa fonduri europene. Asociate, spitalele vor putea atrage mai uşor fonduri europene.  Primul proiect va fi pentru un sistem de telemedicină, prin care medicii vor putea diagnostica pacienţii aflaţi la distanţă.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău face parte de astăzi dintr-o asociaţie transfrontalieră creată cu scopul de a atrage fonduri europene prin care actul medical să fie adus cât mai aproape de ceea ce ar trebui să fie.

Asociaţia se numeşte MEDI POD şi include, pe lângă spitalul din Zalău,  Spitalul Judeţean ,,Kenézy Gyula“ din Debrecen (Ungaria), Spitalul Municipal Carei, Spitalul Judeţean  din Nyiregyháza (Ungaria) şi Centrul de Psihiatrie Nagykálló (Ungaria).

Trataţi de medici unguri

 „Uniunea Europeană pune mare accent pe aceste asociaţii transfrontaliere, existând mai multe programe de finanţare destinate lor“, susţine Nagy Ernestin, preşedintele Asociaţiei MEDI POD. Asociaţia este eligibilă pentru finanţări pe segmentul de dezvoltare a resurselor umane, dar şi pentru partea de dotări sau chiar înfiinţări de noi secţii.


Primul proiect al asociaţiei va fi, potrivit lui Nagy, unul pentru implementarea unui sistem de telemedicină. „Pacientul va sta în Zalău, în faţa unui ecran mare, iar medicul, aflat în Ungaria, spre exemplu, va putea să îi pună diagnosticul la distanţă“, explică preşedintele. Asociaţia mai are în pregătire – spune Nagy – şi proiecte de finanţare pentru dezvoltarea resurselor umane.


Asociaţia MEDI POD a fost prezentată, astăzi, în premieră, la Zalău, într-o conferinţă găzduită de Spitalul Judeţean. La prezentarea ei au fost prezenţi reprezentanţii celor trei unităţi spitaliceşti din Ungaria, ai spitalului din Carei şi conducerea spitalului din Zalău.

Descentralizarea spitalelor

Cu aceeaşi ocazie, la Spitalul Judeţean a avut loc, tot astăzi, şi o conferinţă pe tema descentralizării, în cadrul căreia partenerii din Ungaria au vorbit despre experienţa lor în acest domeniu, dat fiind faptul că în ţara vecină descentralizarea a fos realizată în urmă cu mai mulţi ani.

La conferinţă au participat, pe lângă reprezentanţii spitalelor asociate, şi conducerile administraţiilor publice locale şi judeţene care urmează să ia în administrare, de la 1 iulie, unităţi spitaliceşti.

Este vorba despre Consiliul Judeţean Sălaj, care va prelua Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, Primăria Şimleu Silvaniei, care preia atât Spitalul Orăşenesc din localitate, cât şi Centrul de Cecetări şi Asistenţă Medicală, Primăria Jibou – viitorul administrator al Spitalului Orăşenesc Jibou,  Primăria Cehu Silvaniei, care va prelua Centrul de Sănătate din oraş şi Primăria Crasna, în subordinea căreia va trece Spitalul de boli cronice din centrul de comună.

Trecerea spitalelor în subordinea administraţiilor publice va fi marcată mâine, 18 iunie, când ministrul Sănătăţii Cseke Attila vine în Sălaj pentru a oficia el însuşi predarea către primării, respectiv Consiliul Judeţean, a celor şase unităţi spitaliceşti din judeţ. 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite