Bogdan Bucur se îngrijeşte de imaginea BEST la nivel european

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Bucur
Bogdan Bucur

Pasionat de proiectare, Bogdan Bucur este omul care se asigură că France Press, Reuters sau CNN vor reflecta acţiunile pe care Board of European Students of Technology (BEST) le organizează în Europa.Bogdan Bucur a fost ales în luna septembrie să coordoneze proiectul de PR al organizaţiei studenţilor din universităţile tehnice din Europa.

Tânărul student a început să lucreze în echipa de comunicare, la nivel internaţional, din 2009; succesul echipei a constat în faptul că anul acesta Euronews a difuzat un reportaj de la Adunarea Generală. „E o mare provocare. Spre deosebire de proiectele pe plan local, lucrezi cu oameni din toate colţurile Europei; totul depinde de calculator, nu mai există şedinţe, ci «online meetings»“, consideră Bogdan.


Voluntar de aproape 10 ani
În 2001, în luna martie, un amic l-a chemat ca voluntar la o acţiune de ecologizare. I-a plăcut şi munca în sine, dar mai mult că a cunoscut oameni frumoşi, interesanţi. „Asta m-a îndemnat să merg la şedinţele lor şi să devin voluntar la Consiliul Copiilor şi Tinerilor, cum era în acea vreme“, povesteşte Bogdan Bucur. Odată cu admiterea în liceu, el a candidat şi a devenit consilier în Consiliul Local al Tinerilor (CLT), apoi viceprimar. „Am început să călătoresc, prin ţară mai întâi. Încet-încet am devenit formator pentru colegii mei «boboci» din ţară. Prima mea ieşire în Vest o datorez voluntariatului, am fost la Consiliul Europei, am fost la Curtea Europeană a Drepturilor Omului“, explică tânărul.
Activitatea sa în CLT s-a întrerupt când a plecat să studieze în Franţa: „Nu ştiu să cânt la acordeon, aşa că m-am dus să studiez“. Totuşi, după aproape cinci ani de voluntariat în ţară, Bogdan nu s-a putut „abţine“, nu a putut sta deoparte, şi a devenit reprezentantul studenţilor străini în Consiliul de Administraţie a Universităţii din Lyon. Apoi, împreună cu nişte colegi au reînviat Asociaţia Studenţilor Români din Lyon. „Aveam planuri mari, să chemăm artişti din România acolo. De 1 decembrie am organizat petrecere românească şi proiecţii de filme româneşti“.
Participând la câteva din şedinţele lor în Franţa, Bogdan s-a alăturat la grupului BEST de la Cluj şi celor 300 de membri ai organizaţiei dn ţară. Călătoriile pe care trebuie să le facă nu sunt tocmai ieftine, dar tânărul coordonator de PR se descurcă: „Mă mai ajută părinţii, o parte din ceea ce am reuşit să strâng cu joburile de peste vară şi o parte din bursă“.


Ce-i place
„Îmi place să dorm, mai ales că nu mai apuc des, să ies cu prietenii în oraş, să proiectez imobile, îm plac dulciurile şi – evident – să călătoresc“, spune tânărul. Acţiunile BEST la care a participat l-au dus în Franţa, Belgia, Polonia, Ungaria, Serbia, Macedonia, Ucraina, Grecia, Turcia, Bulgaria şi Republica Moldova; anul viitor urmează Slovacia, Estonia şi iar Serbia adaugă el.
Ce nu-i place
Nu-i plac prostia şi programele de la televizor, şi nici să se trezească dimineaţa. Îi displac cafeaua şi salata verde, enumeră Bogdan în continuare. „Nu agreez salata în primul rând pentru că e amară şi, în al doilea rând, după experienţa de vara trecută când am lucrat în Franţa în perioada vacanţei şi a trebuit să spăl salată vreme de o lună. N-a fost deloc plăcut“, comentează tânărul student.


Întrebări şi răspunsuri:


În ce domeniu te simţi mai confortabil, inginerie sau comunicare?
B.B.: Există un loc unde se întâlnesc. Ca şi inginer ai vedere de ansamblu, ai cunoştinţe teoretice, ştii ce vrei ca şi proiectant, dar trebuie să le explici muncitorilor. Atât într-o parte, cât şi în cealaltă, munca presupune interacţiune cu oameni, comunicare eficientă şi cunoaşterea mediului în care ei trăiesc, lucrează. Îmi place să proiectez case, blocuri, dar şi să conving France Press sau Reuters să vină la evenimentele BEST.


Ce beneficii ţi-au adus anii de voluntariat şi experienţa BEST?
B.B.: Deocamdată, o mulţime de călătorii, experienţe noi şi prieteni. Am dobândit şi foarte multe abilităţi, pe care n-ai ajunge să le dobândeşti la şcoală, cu atât mai puţin la o facultate cu profil tehnic. În alte ţări contează mai mult persoana decât diploma, iar eu sunt sigur că tot ce am acumulat mă va ajuta să mă angajez într-o companie serioasă de nivel internaţional, de ce nu la unul din partenerii BEST.


Profil
Născut: 14 aprilie 1987, Zalău
Studii: anul IV la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca
Familie: are o soră


Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite