Bazinele de înot, considerate un moft de ministrul Dezvoltării: "Priorităţile sunt altele", spune el

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce ministerul pe care îl reprezintă a făcut, prin Compania Naţională de Investiţii, bazine olimpice în orăşele de genul Titul, judeţul Dâmboviţa, ori Câmpina, judeţul Prahova, ministrul Eduard Hellvig a declarat vineri, la Zalău, oraşul său natal, că o astfel de investiţie nu reprezintă o prioritate pentru acest oraş, deşi Zalăul este unul dintre puţinele municipii reşedinţă de judeţ din ţară fără un bazin ad

"Eu cred că este o problemă de înţelegere. Eu cred că acest judeţ nu are o problemă legată de bazine de înot, ci una de creare a locurilor de muncă, de dezvoltare economică. Pentru că dacă economia de învârte, vin mai mulţi bani la bani la bugetul local şi se creează disponibilităţi şi pentru astfel de investiţii", a spus el, precizând clar că "priorităţile Ministerului Dezvoltării nu ţin neapărat de bazinele olimpice, sunt altele". El a adăugat că încurajează autorităţile locale ca, în situaţia în care au planuri avansate de construcţie a unor astfel de bazine, "să caute soluţii care să nu greveze bugetul de stat".

Dincolo de faptul că aceste declaraţii au fost făcute, vineri, 25 mai, în unul dintre puţinele reşedinţe de judeţ din ţară în care nu există un bazin de întot, oraş care, întâmplător, este şi oraşul natal al ministrului, trebuie precizat faptul că ele vin la puţin timp după ce Ministerul Dezvoltării Regionale a inaugurat, prin Compania Naţională de Investiţii, bazine olimpice în localităţi mult mai mici decât Zalăul. Ultima inaugurare a avut loc luna aceasta la Titu, judeţul Dâmboviţa, un orăşel cu 10.000 de locuitori, care are de acum un bazin cu o adâncime cuprinsă între 1,25 – 1,80 m, cu cinci culoare a câte 25 metri fiecare, şi patru vestiare.

image

Bazinul de la Titu

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite